Că Ariton a fost împins pe funcţie ca să aibă de unde să cadă rău de tot. Că e doar o trambulină pentru alegerile locale din 2012, unde să îi arate el, cu CV de ministru, cum se poate face administraţie „prietenului” Johannis. Că nu a făcut nimic în Comisia de buget-finanţe unde senatorul a fost preşedinte. Că îl are în spate pe Dumitru Domnariu de la Euroil. Că l-a pus în funcţie ba Videanu, fie Blaga, fie via Mediaş.
Speculaţii. Multe şi mărunte. Vorbe. Nu îşi mai au rostul. Chiar deloc. Cârcotaşi putem fi în fiecare zi. Previziuni tâmpe despre ce brânză o să facă Ariton la Bucureşti din fotoliul de ministru sau, dimpotrivă, cum va repune Sibiul pe harta fondurilor guvernamentale, putem să facem din plin. Tot vorbe. Politice şi rupte din realitate.
Un politician din Sibiu – bun, rău – a ajuns ministru. Este un câştig pentru Sibiu. Pentru mediul politic în primul rând, apoi pentru vizibilitatea oraşului. Căci, până acum, Sibiul a fost legat în ochii restului ţării numai şi numai de cultură. Iaca, Sibiului i se mai dau şi alte valenţe. Oraşul şi judeţul capătă „vizibilitate”. Apoi, dă, Doamne, măcar primarii şi şefii de deconcentrate din judeţ ce provin din rândurile PD-L, au, sper, un fir roşu către Guvern. Unul care a lipsit în ultimii 20 de ani. „Bebe, fă şi nouă un bine, domnule, şi vorbeşte cu Udrea, Blaga, Boc... să dea drumul la banii aceia pentru apă, canalizare...” sau ce o mai fi. E un câştig care nu poate fi contestat.
Ion Ariton e în perioada de graţie. E omul zilei, e ministrul pe care nu l-a avut Sibiul de zeci de ani, e omul puterii în judeţ. Brusc, PD-L Sibiu capătă, în mod evident, un plus electoral. Unul care îi mai dă o gură de oxigen ce le-ar putea permite să mai scoată capul în lume, să-l privească direct în ochi pe cel uitat, la electorat mă refer.
Minuni nu o să fie, asta oricine cu capul pe umeri ştie. Probleme, discuţii, mici învârteli? Probabil. Dar astea sunt deja anticipări care de Ion Ariton ţin. Aplauzele pe care preşedintele PD-L Sibiu le-a primit la sfârşitul săptămânii trecute aparţin contextului. Dacă o să fie şi altele pentru activitatea lui...
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ion Ariton , Dumitru Domnariu , Costică Ariton
Vizualizari: 368
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Aci Duțu
Acum 1 oră
Muresan
Acum 1 oră
Gutza Transilvanu'
Acum 2 ore
Aci Duțu
Acum 2 ore
Aci Duțu