Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Protest al angajatilor de la Brukenthal in fata secretarilor de stat din Ministerul Culturii

Muzeul Naţional Brukenthal a primit luni, în premieră pentru ţara noastră, diplomele şi premiul Uniunii Europene pentru Patrimoniul Cultural "Europa Nostra". Angajaţii muzeului au profitat de ocazie şi au protestat într-un mod inedit, îmbrăcaţi în tricouri negre cu mesajul "Premiat în Europa, răsplătit în România cu minus 25%".

Recunoscuţi de Uniunea Europeană şi Fundaţia "Europa Nostra" ca fiind cei mai buni muzeografi pedagogi din Europa în 2010, câştigători ai unei competiţii cu peste o sută de alte muzee de pe continent, specialiştii de la Muzeul Naţional Brukenthal au mulţumit pentru distincţia primită, dar au mărturisit că au fost nevoiţi să dea bani din salariile lor lunare de numai 530 de lei pentru ca miile de copii care au învăţat în muzeu, să aibă hârtie, creioane şi altele necesare.

Prezent la decernarea premiului, secretarul de stat din Ministerul Culturii, Vasile Timiş, vizibil deranjat de gestul neaşteptat al celor premiaţi, a declarat, pentru AGERPRES, că nu s-a aşteptat la protestul de astăzi. "Constrângerile la nivelul ministerului sunt mai mari decât cele de la nivelul muzeului, pentru că aşa ni le-am asumat, acestea sunt vremurile", a mai spus oficialul Ministerului Culturii.

Directorul Muzeului Naţional Brukenthal, profesorul universitar Sabin Luca a mărturisit că este de acord cu protestul angajaţilor, iar în semn de solidaritate a purtat luni, la festivitatea de premiere, o cravată de culoare roşie, numită de el - "revoluţionară". El a cerut Ministerului Culturii mai multă încredere şi susţinere financiară pentru cel mai vechi muzeu din România.

"Vă rog să se acorde mai multă încredere instituţiilor cu proprietate mixtă - privată şi de stat - cum este Muzeul Naţional Brukenthal, care este un experiment unic în Europa, pentru că nimeni nu a îndrăznit să îşi lase proprietatea privată în mâna statului. Doresc foarte mult ca Muzeul Brukenthal să fie respectat aşa cum este el", a spus luni, la primirea premierului, directorul Muzeului Brukenthal.

Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu este primul din România care a primit din partea UE distincţia pentru patrimoniul cultural "Europa Nostra". Muzeul sibian a primit acest premiu pentru felul în care a ştiut să îşi atragă vizitatori de la copii de grădiniţă până la studenţi, cărora le-a oferit nu doar o vizită în expoziţii, ci şi cărţi pe înţelesul lor şi mai ales proiecte interactive. Recunoaşterea europeană a venit după mai mulţi ani de muncă a câtorva zeci de muzeografi pasionaţi, care au făcut educaţie muzeală cu copiii şi tinerii. Practic, la Muzeul Naţional Brukenthal publicul se educă şi se formează pentru următorii ani, lucru demonstrat de rezultatele obţinute. Dacă în 2008 muzeul era vizitat de puţin peste 1.500 de copii, în primul semestru al acestui an numărul acestora a crescut aproape de zece ori, înregistrându-se aproape 13.500 de vizitatori copii.

Pentru publicarea cărţilor dedicate copiilor, Muzeul Naţional Brukenthal a cheltuit aproape 2.900 de euro, iar munca suplimentară a angajaţilor nu a putut fi răsplătită financiar. Mai mult, muzeografii au dat bani din propriile salarii pentru cumpărarea chiar şi a hârtiei şi a tonerului pentru imprimantele din secretariatul muzeului. În prezent, specialiştii de la Brukenthal au avertizat că nu mai au bani să susţină programul lor educaţional.

Muzeul Naţional Brukenthal atrage tot mai mulţi turişti din ţară, dar mai ales din străinătate, în ciuda crizei. În 2010, Brukenthalul se apropie de 400.000 de vizitatori, actualul director dorind să ajungă la un milion de vizitatori pe an, în următorii cinci ani. Brukenthalul este în prezent şi un brand, poate cel mai puternic brand cultural din Sibiu, oraş devenit şi datorită moştenirii muzeale, capitală culturală europeană în 2007.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

4 comentarii

Sabin

Acum 13 ani

Ati uitat un lucru foarte important. Sabin Luca este profesor universitar DOCTOR. Ii plac titlurile, ca doar asa se obisnuieste pe la noi.
Raspunde

viorel

Acum 13 ani

inspirat protest, trebuia sa-l ia pe sus pe domnul secretar; au ajuns niste nimeni in drum sa conduca tara asta si sa-si bata joc de patrimoniu
Raspunde

icebox

Acum 13 ani

Ii meritam pe toti. am votat pentru galeti, pelerine si vorbe goale. cand urla unul ca te miri ce tampenii ne ingrijoram si ne inghesuim ca oile sa-l votam.
Raspunde

de la Astra

Acum 13 ani

Asa ar trebui sa facem si noi ceilalti muzeografi de la un muzeu de aceeasi importanta nationala. Munca patriotica facuta de colectivul de muzeografi de la Astra si Bruckental, nu exista in alte muzee din tara. Rezultatele sunt mai mult decat palpabile dar....asa/i cand la conducere avem mojici si imbecili.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus