Duminică,
14.09.2025
Partial Noros
Acum
20°C

Trihenea, in vizita pe centura. Dar fara presa

După luni bune în care fiecare vizită pe şantierul centurii ocolitoare a Sibiului era efectuată cu presa invitată, prefectul Constantin Trihenea a decis ca în aceste zile să fie doar el cel care transmite mesajul situaţiei lucrărilor.
„Am cerut mobilizare totală pe centura Sibiului”, este titlul comunicatului emis în urma vizitei efectuată ieri de prefect. „Domnia sa a constat cu mare satisfacţie că lucrările la tronsonul II sunt foarte avansate. Modernizarea drumului Sibiu - Ocna Sibiului, de la intersecţia cu centura, până la DN1, este realizat în proporţie de 85%, finalizarea lucrării fiind planificată pentru finele lunii octombrie. Partea de autostradă a centurii pe acest tronson – 2,6 Km – are şanse mari să fie finalizată până la 31 decembrie 2010”, se mai arată în comunicatul emis cu această ocazie.
Citatul dat de Trihenea pentru comunicat este unul metaforic. „Pe lângă această constatare – vizibilă pentru participaţii la traficul auto, am simţit o stare de competiţie între cei doi constructori  - VECTRA SERVICE Braşov, pentru tronsonul II, respectiv consorţiul GEIGER-BOEGL-COMTRAM, pentru tronsonul I – derularea lucrărilor fiind asemănătoare cu urmărirea, ca într-o cursă de automobilism, a principalului competitor, consorţiul româno-german”.
Mai rezervat este prefectul în ceea ce priveşte situaţia lucrărilor la tronsonul întâi. Dar lucruri bune tot sunt de subliniat. „Sper să oferim sibienilor o mare bucurie, pe la mijlocul lunii octombrie, cu deschiderea traficului rutier la pasajul către Agnita, aflat, în prezent, în ultimul stadiu de finalizare, precum şi cu deschiderea pasajului Şelimbăr - Bungard. Aş mai adăuga faptul că, deja, imaginea de autostradă poate fi văzută pe o distanţă de 4 Km, datorită montării parapeţilor specifici unor astfel de lucrări”, spune prefectul Constantin Trihenea în comunicatul amintit.
Prefectul susţine că termenul de dare în folosinţă a centurii ocolitoare rămâne luna decembrie a acestui an.

Citeşte şi
Ce vede Trihenea pe centură: firma lui, la lucru




 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 353

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

gigi

Acum 14 ani

De ce fara presa? Oare nu mai are nevoie de publicitate?! Sau poate s-a suparat. Dute acasa domnule Trihenea, ca si asa rolul tau de prefect nu e nici macar decorativ. Te duci si tu sa vizitezi centura ca si asa nu ai nimic de facut la prefectura. Lasa-ne si tu si toti ai vostri!!
Raspunde

manu

Acum 14 ani

Ce alura de cioban perfect! Totusi ciobani adevarati parca arata mai bine si au e meserie respectabila fata de burduhanosul asta.
Raspunde

un sibian

Acum 14 ani

a iesit Trihenea pe...centura...si si-a pus mainile in solduri...cam aita puteau si activistii din PCR
Raspunde

alt sibian

Acum 14 ani

de acord cu sibianul celalalt ......acelasi sut in cur, sau in burdihan, l-as aplica si eu ...................dar sa doara tareeeeeeeee !
Raspunde

ex-sibian

Acum 14 ani

De ce la Pitesti s-a putut realiza centura asa de la termen si la Sibiu NU ?????RUSINE,RUSINE,RUSINE !!!!!!
Raspunde

f tare!

Acum 14 ani

cum adica, fara presa? si atunci interviul asta de unde a aparut? iar poza e copy-paste dupa klaus si realizarile lui marete! cum zicea un moldovean celebru: toti o apa si-un pamant...
Raspunde

Traian Deleanu

Acum 14 ani

@7: declarațiile din material sunt preluate din comunicatul de presă trimis de Biroul de presă al Instituției Prefectului. Iar fotografia este din arhiva ziarului, făcută într-o vizită anterioară, la care și presa a fost invitată.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus