Ediţia a XI-a a Târgului Naţional de Carte şi Revistă Religioasă vine să aducă la Sibiu 21 de edituri, pregătite să prezinte în faţa publicului lansări de carte, de reviste religioase dar şi alte evenimente culturale.
Deschiderea oficială a târgului va avea loc joi de la ora 13:00, în corpul B al Bibliotecii Astra, în prezenţa ÎPS Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Tot joi, de la ora 18:00, Costel Busuioc va prezenta în cadrul Târgului Naţional de Carte şi Revistă Religioasă, ultimul său album, aparut recent, "Segundo" şi volumul său biografic. În cadrul manifestaţiei, lansările de carte vor fi însoţite de un concert coral susţinut de Corul de Cameră Caedonia al Casei de Cultură a Sindicatelor şi un recital de poezie religioasă. Evenimentul este organizat de Asociaţia SCRIPTUS Sibiu cu sprijinul Mitropoliei Ardealului şi al Bibliotecii Astra, co-finanţată de Consiliul Judeţean Sibiu.
Târgul se va desfăşura între 7-10 octombrie la Biblioteca Judeţeană Astra Sibiu, corp B. Intrarea este liberă, iar programul zilnic de vizitare a standurilor este de joi până sâmbătă între 10-20, iar duminică între 10-19.
Participanti:
1. Editura EGUMENITA - Galati
2. Editura CRISTIMPURI - Ploiesti
3. Revista CONSTIINTA - Ploiesti
4. Editura SOPHIA - Bucuresti
5. Societatea de Difuzare SUPERGRAPH - Bucuresti
6. Editura AGATON - Făgăras
7. Revista PORUNCA IUBIRII - Făgăras
8. Editura MITROPOLIA OLTENIEI a Arhiepiscopiei Craiovei- Craiova
9. Editura BUNAVESTIRE - Bacău
10. Editura ANDREIANĂ a Arhiepiscopiei SIbiului - Sibiu
11. Editura DEISIS - Sibiu
12. Editura AGNOS - Sibiu
13. Editura BIZANTINĂ - Bucuresti
14. Editura CU DRAG - Chisinău, Republica Moldova
15. Editura ÎNVIEREA a Arhiepiscopiei Timisoarei - Timisoara
16. Editura OASTEA DOMNULUI - Sibiu
17. Editura CHRISTIANA - Bucuresti
18. Editura CHARISMA - Deva
19. Librăria BIZANT - Sibiu
20. Editura GRINTA - Cluj-Napoca
21. Grupul Editorial LOGOS - Cluj-Napoca
Foto: Prima ediție a Târgului, Cercul Militar Sibiu, 2000
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Consiliul Judetean Sibiu , Laurențiu Streza , Târgului Naţional , Mitropoliei Ardealului , Republica Moldova , Revistă Religioasă , Bibliotecii Astra , Mitropolitul Ardealului , Cercul Militar Sibiu , Arhiepiscopul Sibiului , Costel Busuioc , Arhiepiscopiei Craiovei , Arhiepiscopiei Timisoarei , Grupul Editorial , Cameră Caedonia Sibiu
Vizualizari: 390
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Emil
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Hermannstadt
Acum 5 ore
Barosanu
Acum 5 ore
Emil