Spectacolul „Viaţa cu un idiot” în regia lui Andriy Zholdak va deschide cea de-a 50-a ediţie a MESS – Festivalul Internaţional de Teatru de la Sarajevo. Festivalul de la Sarajevo din acest an se desfăşoară în perioada 15 – 31 octombrie şi va prezenta peste 50 de producţii artistice ce reunesc aproximativ 600 de invitaţi şi artişti.
”«Viaţa cu un idiot» este un capitol pierdut al Bibliei. Un mit. Camera de pe scenă este o bucăţică de rai pe care Dumnezeu le-o dă unui bărbat şi unei femei ca să fie fericiţi, să trăiască, să aibă copii. Apoi Dumnezeu dispare. Iar când se uită la ei, după un timp, vede un bărbat şi o femeie care nu au copii, şi-au pierdut iubirea, trăiesc ca doi câini. Şi atunci trimite un provocator, un om care să le răscolească existenţa”, spune Andriy Zholdak despre spectacolul lui. Din distribuţie fac parte Florin Coşuleţ, Cătălin Pătru, Cristina Flutur, Cristian Stanca, Ema Veţean, Pali Vecsei, Mihai Coman, Viorel Raţă și Bogdan Sărătean.
La cea de-a XVII-a ediţie a galei premiilor revistei Cuvântul care a avut loc la Bucureşti, ”Viaţa cu un idiot” a fost desemnat cel mai bun spectacol al anului 2007. Spectacolul, programat în cadrul ceremoniei de deschidere a Festivalului de la Sarajevo, va avea loc sâmbătă, 16 octombrie, ora 19:30, la Teatrul Naţional Bosniac.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Pali Vecsei , Bogdan Sărătean , Festivalul Internațional , Florin Coşuleţ , Teatrul Naţional , Cristian Stanca , Cătălin Pătru , Ema Veţean , Mihai Coman , Viorel Raţă , Andriy Zholdak , Cristina Flutur , Apoi Dumnezeu
Vizualizari: 466
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Ron
Acum 6 ore
Mariana Deacu
Acum 6 ore
BittDanman
Acum 6 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 6 ore
Gheo Poplaceanul