Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Toata lumea stia ca pamantul de la Aeroport nu e bun. Cu toate acestea a fost folosit

Președintele CJ Sibiu, Martin Bottesch, a recunoscut că materialul de umplutură ”vinovat” pentru alunecările de teren de la Aeroportul Sibiu era catalogat drept neconform încă dinaintea începerii lucrărilor de modernizare. Cu toate acestea, potrivit lui Bottesch, nimeni nu a ținut cont de studiul care atrăgea atenția asupra acestui fapt: nici proiectantul, nici executantul și nici măcar reprezentanții CJ Sibiu.
Președintele Consiliului Județean, Martin Bottesch, consideră că vina aparține în totalitate proiectantului și executantului: beneficiarul - adică CJ Sibiu - nu are nicio vină, mai spune Bottesch. ”Nu mi se pare normal să existe astfel de probleme. Da, există un studiu geo anterior proiectării, care a stat la dispoziția proiectantului. Nu pot să știu de ce nu a fost luat în considerare, este o chestiune tehnică. Nu numai eu, dar nici CJ și nici Aeroportul nu au nicio vină pentru producerea acestor alunecări. O vină morală am avea dacă am fi greșit cu ceva. Dar nu a fost responsabilitatea noastră să intervenim”, a declarat Bottesch.

Lucrări de 175 de milioane de lei. Fără TVA

Bottesch a prezentat ieri concluziile expertizei tehnice asupra alunecărilor de teren. După cum anunța și Turnul Sfatului la începutul acestei săptămâni, ”vina” pentru alunecările de teren este considerată a aparține proiectantului și executantului lucrărilor. Proiectanții sunt cei de la Iptana și Obermeyer, iar executanții sunt constructorii de la Max Boegl. Pentru proiectare, CJ Sibiu a plătit peste două milioane de lei, iar pentru executarea lucrărilor, peste 173 de milioane de lei.
Președintele CJ a anunțat și pașii care sunt de urmat: notificarea proiectantului și a executantului cu privire la începerea lucrărilor de remediere a situației. În cazul în care cele două părți refuză să refacă lucrările degradate pe cheltuiala lor, se va ajunge la un proces. În care situație, CJ Sibiu va lansa o licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor de remediere necesar a fi efectuate la Aeroportul sibian. Lucrările ar urma să fie suportate din garanția de bună execuție reținută de la Max Boegl.

Iată principalele declarații ale președintele CJ Sibiu, Martin Bottesch, în legătură cu situația de la Aeroportul Internațional Sibiu.
 

  • Expertul nu stabilește vinovății și nici noi nu suntem în măsură să stabilim aceste responsabilități în detaliu. Din expertiză rezultă vina proiectantului și exectantului. În detaliu, care este partea fiecărioa va stabili instanța dacă cei notificați de noi refuză să execute lucrările.
  • Lucrările vor începe probabil în primăvară dacă cei notificați nu consimt să înceapă lucrările. Aceste lucrări nu vor afecta activitatea aeroportului, se va delimita zona respectivă, separa printr-un gard.
  • Alunecările de terenau mai avansat, dar nesemnificativ. Posibilitatea să mai avanseze există, expertul nu se pronunță asupra acestui fapt.
  • Notificarea către Iptana - Obermeyer și Max Boegl va fi trimisă în zilele următoare. În această perioadă de până acum nu am avut contact cu ei. Avocații cu care noi colaborăm (cabinetul avocatului Lucian Chirilă - n.r.) au analizat expertiza și tot prin ei vom trimite notificările.
  • Consultantul are responsabilități prin contract, din expertiză nu rezultă că ar fi necesară notificarea lui în acest moment.
  • Sistemul de ghidaj a aeronavelor în condiții de vizibilitate redusă va fi montat de Romatsa și nu are legătură cu lucrările de remediere a alunecărilor.
  • Dacă lucrările vor mai fi mai scumpe decât garanția de bună execuție reținută, lucrările vor fi plătite de beneficiar (de CJ Sibiu - n.r.), iar diferența va fi recuperată prin instanță.
  • Acest Aeroport este cea mai mare realizare a CJ. Și avem un aeroport funcțional. Este și modern și funcțional, iar aceste deficiențe se vor remedia.


 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

callas

Acum 13 ani

tocmai consultantul care a facut/incasat si supravegherea santierului trebuia sa aiba grija ca toate documentatiile anterioare referitor la compozitia solului, respectiv studiile geologice sa fie luate in considerare, e de neiertat ca un fapt care fiecarui novice ii sare in ochi, sa fie ignorat de specialisti iar consultantii sa nu se sesizeze. Executantii au executat doar ce li s-a cerut, materialul de umplutura trebuia descris amanuntit cu calitati, stratificare, unghi, consolidare, etc. Mi se pare nedrept ca pentru greselile altora sa se ia banii de garantie ai executantului. Si proiectantul si consultantul au asigurari care ar putea prelua costurile. Iar lipsa sau subdimensionarea drenajului este in orice caz o greseala fundamentala de proiectare si controling, daca apa de ploaie ar fi fost drenata cum trebuie, nu se prabusea pista.
Raspunde

turistul

Acum 13 ani

cine este in domeniu spune ca in laborator lui Max Boegel se intempla orice schimbare de analize! Urmeaza centura cu alunecari din cauza materiale folosit.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus