Democratía, paravan al mizeriei politice

Într-atât a plonjat în mizerie politica românească în ultima vreme încât te cuprinde lehamitea s-o mai urmăreşti, necum s-o comentezi. Din nefericire asta e şi cu ea trebuie să mărşăluim. Se pare, pe zi ce trece, e tot mai murdară. Am zis, în mod repetat, cauza esenţială a unui astfel de derapaj rezidă în interesele oligarhice oculte care o flanchează şi îi alterează substanţa. Îmi menţin această apreciere dar sunt nevoit să constat şi aportul personal, specific al politicienilor înşişi. Exemple concrete, cu duiumul.
    De ce o fi trebuit ca onorata noastră opoziţie să părăsească sala parlamentului cu prilejul votării legii pensiilor. Democraţie prin absenteism ? O lege atât de importantă reclama, prin însăşi tema ei, votul fiecărui parlamentar, pozitiv sau negativ, după aprecierea personală sau cea de grup parlamentar. Ce impresie face în străinătate un astfel de abandon politic vizavi de problemele fundamentale ale ţării ? Puteau eventual să se abţină de la vot dar să nu fugă. Nedumerirea stăruie cu atât mai vârtos cu cât, după chiar spusele lor, erau mai mulţi în sală decât parlamentarii puterii şi deci, puteau trânti o lege pe care o hulesc atât de mult. Apoi, ce-o fi fost în capul celor din arcul puterii rămaşi în sală, a celor care conduceau şedinţa, să procedeze la vot, afirmativ fără cvorum. Puteau amâna votul, să- şi mobilizeze oamenii pentru a se realiza condiţiile regulamentare ale unui vot inatacabil. De modul în care au procedat şi unii şi alţii, s-a ajuns să se răfuiască în justiţie iar legea să fie hărţuită de ici colo, o lege condiţională în raport cu unele măsuri financiare cruciale pentru ţară.
    Urmă apoi votul prostesc al puterii pentru legile privind reducerea TVA la produsele alimentare şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei, măsură de natură a bulversa serios aranjamentul fiscal reformist în optica guvernului. Faptul trădează, dincolo de o crasă superficialitate, lipsa de răspundere şi interes a fiecărui parlamentar al puterii. Dacă şefului grupului PDL care, după cât am înţeles dirija votul, i-a scăpat necontrolat jocul degetelor, nu s-a putut găsi unul măcar din aproape două sute, inclusiv miniştri, culmea şi cel de finanţe sau al muncii, sau dintre cei vigilenţi ai UDMR, care printr-un pumn în masă să-i trezească din plicticoasa letargie a mânuirii cartelei de vot ? Preşedintele a fost nevoit să repare aceste impardonabile greşeli dar, se va vedea, cu preţul obstaculării şi tergiversării lor de către un parlament care, invocând la tot pasul democraţia, aruncă practic ţara în neputinţă legislativă.
    Peste toate, vine ( din nou ?) şi decizia Curţii Constituţionale privind legea învăţământului. Nu se cunosc încă motivele deciziei dar l-am auzit pe unul dintre judecătorii pretinşi cu experienţă agitându-se de mama focului pe ideea că legea este atât de importantă încât nu s-ar putea adopta prin asumarea răspunderii. L-aş întreba pe distinsul judecător, avem vre-un text constituţional care să discrimineze între legi pe tema importanţei lor sub acest raport ? Şi dacă constituţia nu discriminează, pot discrimina dânşii ? Pe ce ? Pe aprecieri subiective ? Dar să nu anticipăm asupra motivării. S-ar putea ca soluţia să vizeze încălcarea de competenţe între puterea executivă şi cea legislativă. Ar fi de admis în principiu că un proiect de lege depus şi înregistrat de către guvern  la parlament, să poată fi retras câtă vreme acesta din urmă nu a intrat în dezbaterea lui. Nu însă şi după aceea, astfel cum este cazul în speţă. Să nu aibă guvernul şi arcul puterii juriştii calificaţi pentru a-i pune la adăpost de atare greşeli ?
    Stupoare însă. Preşedintele Comisiei de învăţământ al senatului, un PDL-ist, fost la rândul său ministru al învăţământului, a bătut zgomotos din palme, alături de pesedişti şi penelişti, la aflarea deciziei CCR. Aşa dar, un membru de vază al principalului partid la guvernare, investit cu o funcţie parlamentară importantă, pactizează împotriva demersului propriului guvern. S-ar putea să fie şi alţii, potrivit unor zvonuri de presă, care, nesatisfăcuţi în pretenţiile băneşti referitoare la colegiile pe care le reprezintă, să sară din barca puterii, netezind calea opoziţiei. Şi asta tot în numele democraţiei. Şi cu aceasta, ajungem la problema de fond : se poate guverna eficient şi democratic în România ? De o parte, avem o opoziţie care ignoră scandalos esenţa democraţiei. Ea nu recunoaşte substanţa ei, adică voinţa majoritară exprimată legitim, iar nu voinţa străzii. De altă parte, avem parlamentari care nu ştiu sau mai rău, nu vor să-şi subordoneze prestaţia politică strategiei generale promovate de formaţia care i-a propulsat. Nu se poate guverna dacă fiecare parlamentar al puterii are propria sa strategie. Dacă se apreciază că linia de gândire a guvernului nu este axată pe interesele generale ale ţării, politicianul cu pricina are opţiunea părăsirii navei dar nu are dreptul s-o dezechilibreze din interior. Altminteri, cum se prefigurează şi starea actuală, guvernul se poate clătina de la sine, nu-i nevoie de eforturile inabile ale unei opoziţii puerile.
    Într-adevăr, demonstraţia politică din ultima vreme a opoziţiei este ilariantă. Pur şi simplu, inabilă în a se mişca în cadrul democraţiei parlamentare, recurge ultra demagogic la aşa zisa democraţie de stradă. Ea marşează stângaci pe măsurile de austeritate impopulară pe care ar fi nevoit să le ia responsabil orice guvern, coborând ştacheta prestaţiei politice la cote derizorii. De maniera în care au conceput susţinerea moţiunii de cenzură, dl. Ponta nu poate fi acuzat că s-a transpus în primul agitator de stradă. Trebuia să stea în fruntea unor oameni pe care ei, pesediştii i-au adus să mărşăluiască, nu sindicatele. Cât despre liberali, ei, speculanţi şi profitori ca totdeauna, îşi revendică victorii nu datorită puterii de convingere a propriei prestaţii politice – şi exemplul „bun de urmat” îl dă guralivul lor şef actual – ci, spre deliciul observatorului politic, speculând gafele partenerilor de opoziţie pentru a putea reclama rolul de primă vioară. Am auzit ultima trăznaie: că vor convoca la consultări partidele politice pe teme esenţiale pentru ţară. Mă întreb stupefiant, în cadrul cărei formule politice ? Să abandonăm mijloacele constituţionale de relaţii şi consultări politice în schimbul altora gândite pe picior şi fără noimă? Subiectivează şi personalizează demersul politic frizând absurdul numai pentru a nu da faţă cu Băsescu ca şi cum personalitatea acestuia ar fi dătătoare de ton iar nu instituţia constituţională pe care o reprezintă. Şi toate aceste atitudini năucitoare invocând democraţia sub paravanul căreia s-ar putea orice.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi