Doar specialiști ai diferitelor instituții publice au participat la ultima dezbatere publică pe tema viitorului Plan Urbanistic General al Sibiului. Plus o familie nemulțumită că noul intravilan ocolește taman proprietatea lor.
În jur de 20 de persoane a numărat auditoriul ultimei dezbateri publice pe tema PUG-ului 2009 – 2019, dezbatere organizată în după-amiaza de joi a săptămânii trecute. Dezbaterea a fost organizată de Agenția de protecție a mediului. Prezentarea celor de la Planwerk – autorii PUG-ului – a fost urmată de cea a KMPG, firma care a întocmit Studiul de impact asupra mediului al noului Plan urbanistic. „Impactul asupra mediului ar fi grav dacă acest nou PUG nu va fi pus în aplicare”, a fost concluzia celor de la KMPG.
De ce terenul meu nu e în intravilan
Singurii participanţi din partea „publicului” nespecializat au fost membrii unei familii cu un teren în proprietate, în zona Guşteriţa. Potrivit lor, exact bucata lor de proprietate a fost ocolită de noua limită a intravilanului. „Trei drumuri mărginesc terenul nostru şi tocmai aceste drumuri au fost alese pentru a delimita intravilanul. În loc să fie trasă o line dreaptă, a fost aleasă una cotită, după aceste drumuri. De ce?”. Reprezentanţii Planwerk au motivat că delimitarea intravilanului a fost decisă de către beneficiar. „Nu proprietarii terenului au putut interveni în această chestiune, ci beneficiarul, municipalitatea. În cazul dumneavoastră, au fost alese aceste drumuri pentru că am avut nevoie de nişte repere topografice, în lipsa unor documentaţii cadastrale clare”, au explicat cei de la Planwerk.
Direcţia Silvică: scoateţi pădurile din intravilan
Una din chestiunile rămase a mai fi discutate a fost ridicată de reprezentanţii Direcţiei Silvice. Aceştia au arătat că, de la aprobarea ultimului PUG, în 1999, legislaţia în domeniul forestier a fost schimbată. „Trebuie scos tot fondul forestier din intravilan. Aceasta este legislaţia”, au declarat reprezentanţii Direcţiei Silvice. Cei de la Planwerk au motivat că noul PUG nu aduce niciun metru pătrat de fond forestier în intravilan, ci îl păstrează pe cel deja existent. „Nici cel existent în vechiul PUG nu poate rămâne în intravilan. Trebuie scos. Trebuie reglementată această situaţie”, au cerut juriştii Direcţiei Silvice. Fondul forestier aflat în intravilanul Sibiului este, de fapt, Pădurea Dumbrava.
Ultimele avize
Dezbaterea publică de săptămâna trecută va fi urmată de emiterea avizului de mediu din partea Agenţiei de protecţie a mediului. Până să fie supus spre aprobare în Consiliul Local, viitorul PUG mai are nevoie de avize, însă. Potrivit celor de la Planwerk, în cursul acestei luni ar urma să fie eliberat avizul Ministerului Culturii. Tot în această perioadă este aşteptat şi avizul de la Ministerul Transporturilor.
După obţinerea acestor trei acte, PUG-ul Sibiului 2009 – 2019 va fi depus spre o nouă avizare la Consiliul Judeţean Sibiu. După verificarea făcută de această instituţie, urmează demersurile pentru un nou aviz necesar: cel de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. De aici este aşteptat ultimul aviz necesar supunerii la vot a viitorului PUG. Care, cel mai probabil, va fi supus votului consilierilor locali ai Sibiului în februarie 2011.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Consiliul Judetean Sibiu , Consiliul Local , ministerul transporturilor , Pădurea Dumbrava , Plan Urbanistic General , Reprezentanţii Planwerk , Direcția Silvică Sibiu , Ministerului Culturii , Direcției Silvice Sibiu
Vizualizari: 377
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Finch
Acum 1 oră
Georgela Caramitru
Acum 1 oră
Muresan
Acum 2 ore
@Aci Dutu