Victorie entuziasmantă aseară, în Sala Transilvania din Sibiu. Cu rezultate foarte slabe în primele etape ale turului dar cu o echipă serios întărită de revenirea lui Milos Pesic şi transferul fostului “student” Ivan Miskovic, Timişoara arăta că e pregătită să pună capăt unui prea lung şir de ghinioane. Sibienii au deschis scorul însă pe fondul aruncărilor de trei puncte, realizate de Markovic, Habus şi Covington, Timişoara s-a instalat la conducerea partidei. Leii au încheiat primul sfert în avantaj, 24-23. După prima pauză, sibienii şi-au reglat şi ei tirul la trei puncte. Prakuraitis îl trimite în teren pe Brown în locul lui Loyd, iar americanul înscrie două treiţe. LeVar Seals înscrie şi el o aruncare de trei puncte iar la pauza mare, Sibiul conducea cu un punct, 40-39. Struniţi la pauză de Dragan Petricevic, timişorenii au intrat foarte bine în repriza secundă şi s-au desprins la un moment dat la 7 puncte diferenţă, 57-50. Sibiul anulează însă avantajul cu un parţial în care au marcat 12 puncte mai mult faţă de adversar, în ciuda eforturilor ofensive depuse de Pesic. Înaintea ultimului sfert, Sibiul conducea cu 64-60. Chiar şi cu Masiulis pe bancă, sub ameninţarea eliminării, sibienii au reuşit un joc defensiv excelent în ultimul sfert. Haiduc a făcut minuni în apărare, Markovic fiind ca şi inexistent, iar Crăciun i-a ţinut piept cu brio lui Dan Păltinişanu. Iar în atac, trio-ul Seals-Brown-Harrison a pus permanent puncte pe tabelă, unele cu adevărat spectaculoase în urma unor faze care duc la concluzia că Sibiul arată în sfârşit ca o echipă. Timişorenii n-au reuşit să desfacă apărarea lui Prakuraitis pentru a reveni în joc. Covington a fost ezitant în momente în care putea să arunce liber iar dublajul la Pesic i-a anulat acestuia orice şansă de pătrundere. Sibiul câştigă astfel derby-ul “suferinţei” cu 91-81 şi se apropie de zona play-off-ului.
Cele două echipe au avut procentaje asemănătoare la toate capitolele. CSU a avut un mic plus la procentajul de la trei puncte şi la recuperări însă diferenţa au făcut-o mingile câştigate şi cele pierdute. CSU a câştigat 11 mingi şi a pierdut doar 7 în timp ce Timişoara a câştigat doar 3 mingi şi a pierdut 16.
LeVar Seals a fost cel mai bun marcator al partidei, cu 25 de puncte. Americanul a reuşit 4 aruncări de trei puncte, o recuperare şi patru pase decisive. Al doilea marcator al partidei a fost Milos Pesic, cu 23 de puncte, 2 recuperări şi 2 pase decisive.
Pentru CSU au mai marcat: Harrison 18, Brown 16 (4x3), Masiulis 11 şi 8 recuperări, Haiduc 9, Loyd 7, Crăciun 5 (1x3)
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Dragan Petricevic , Sala Transilvania , Baschetbalistul Milos Pesici , Dan Păltinișanu , Ivan Miskovic , Var Seals
Vizualizari: 633
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Bancul cu statuia : Statu ia tot !
Acum 8 ore
Baciul obsecvios
Acum 8 ore
Adrian
Acum 8 ore
Capatina Marius
Acum 8 ore
Sibian