Copiatul unor fraze întregi nu se consideră plagiat, dacă este vorba de texte cu referire la date istorice. Adică, vedeți dumneavoastră, oamenii prefectului nu au plagiat cu nesimțire atunci când i-au înjghebat discursul citit de 1 Decembrie din copy-paste-uri făcute de pe diferite site-uri, găsite la grăbeală după un simplu search pe ”guagăl”. În universitățile din Olanda, plagiatul este motiv de exmatriculare fără drept de apel, dar pentru Instituția Prefectului din Sibiu este doar un subiect de dezbatere.
Chit că avem sau nu centură, în oraș se circulă prudent. În Sibiu, rectific, se circulă prudent. Chiar dacă limita de viteză este de 50 pe oră, apoi sibianul neaoș cu greu trece de 40. Căci 30 de km pe oră e viteza agreată pe bulevarde și undeva în jurul a 20 cea de pe străzile adiacente. Și, culmea, nu doar moșii și femeile abia se târăsc pe străzi, ci și oameni în toată firea, stăpâni pe volan și pe viața lor. Nu, 50 e prea mult pentru ei. Sunt momente în care chiar am impresia că e plin de oameni la plimbare sau de funcționari care trag de timp în drum spre serviciu.
Evident, e de prost-gust, lipsit de viziune politică și de eleganță gestul pedeliștilor care au crezut că vor fi mari zmei dacă nu-l invită pe Klaus Johannis la inaugurarea centurii. Situația era de prevăzut, mai ales pentru cei care ar fi vorbit înainte de eveniment cu cei constructori ai centurii. Între care, demult s-a răspândit o vorbă. ”Păi, de ce se face centura? Ca să-l ocolească pe Johannis”.
La Cisnădie, administrația locală caută să se împrumute. Să termine lucrări de infrastructură, trotuare, pișcoturi, măsline. Nimic de comentat, împrumuturile sunt un instrument folosit în lumea largă și mai ales încurajat pentru administrațiile locale care vor să investească, în aceste vremuri de criză. Să investească în infrastructură. Domeniu care, la Cisnădie, este pus pe același palier cu sportul: în FC Cisnădie, Primăria a investit cam aceeași sumă cu care acum se împrumută. Investițiile au meritat: FC Cisnădie ocupă locul șase, în clasamantul Ligii a treia, seria a șasea. La nouă puncte în spatele liderului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 411
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Alte natiuni erau demult reunite - noi lucru slab
Acum 2 ore
HBomb
Acum 2 ore
Q
Acum 2 ore
Q
Acum 2 ore
Q - erau limacși