Deși spune că nu a dat mare importanță gestului liderilor PD-L de a nu invita primarul Sibiului și președintele Consiliului Județean la inaugurarea traficului pe centura Sibiului, Martin Bottesch nu se abține de la comentarii cel puțin acide. Președintele Consiliului Județean a vorbit și el fățiș de o răceală evidentă a relațiilor dintre PD-L și FDGR - Bottesch este și președintele organizației județene a FDGR.
”Se pare că politicienii PD-L au un compelx să apară cu noi (cu FDGR - n.r.) la acțiuni și de aceea nu ne invită. Nu m-a deranjat în mod deosebit această situație, nu îi dau o importanță foarte mare”, a declarat Bottesch.
Președintele CJ cataloghează, însă, proiectul centurii drept cel mai important pentru Sibiu. ”Centura are o importanță chiar mai mare decât Aeroportul Sibiu, aș putea spune”.
Gestul PD-L față de Bottesch este cu atât mai descalificant cu cât, în ziua inaugurării, Martin Bottesch și prefectul (în acea vreme) Constantin Trihenea, au petrecut aproape întreaga primă jumătate de zi împreună, cu ocazia evenimentelor dedicate Zilei Naționale a României. În niciun moment, însă, prefectul nu a adus vorba de inaugurarea centurii, pentru a nu fi nevoit să îl invite și pe Bottesch.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Consiliului Județean , Constantin Trihenea , Aeroportul Sibiu , Martin Bottesch , Zilei Naţionale
Vizualizari: 352
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Dragan Cristina
Acum 4 ore
Emil
Acum 5 ore
Hermannstädter
Acum 5 ore
Valentino Versace
Acum 5 ore
John