Veteranul diplomat american, Richard Holbrooke a murit în urma unui al doilea tur de intervenţii chirurgicale pentru a tratarea aortei rupte.Vineri, în timpul unei reuniuni cu secretarul american de stat Hillary Clinton, diplomatul s-a simţit rău şi a fost spitalizat.
Holbrooke a avut un portofoliu impresionant, începând cu serviciul de detaşat în Vietnam din 1962, el a servit în toate administraţiile prezidenţiale de la John F. Kennedy la Barack Obama.
„Michelle şi eu suntem profund îndureraţi de moartea lui Richard, un adevărat uriaş al politicii externe americane, care a făcut America mai puternică, mai sigură şi mai respectată. A fost o figură cu adevărat unică, care va fi amintită pentru diplomaţia neobosiă, dragostea de ţară şi desfăşurarea de pace”, a declarat preşedintele Obama, potrivit BBC.
El a ocupat funcţia de ambasador al SUA în Organizaţia Naţiunilor Unite şi Germania şi de trimis special al preşedintelui Barack Obam în Afganistan şi Pakistan, unde a jucat un rol-cheie ca mediator al conflictelor.
Potrivit Euronews, Hillary Clinton a declarat că Statele Unite au pierdut unul dintre campionii aprigi şi funcţionarul public cel mai dedicat.
Moartea domnului Holbrooke vine cu câteva zile înainte ca administraţia Obama se să facă publică ultima sa revizuire a politicii americane în Afganistan şi Pakistan.
Datorită demersurilor sale diplomatice prin care a militat neîncetat pentru pace, Holbrooke a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de şapte ori.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Barack Obama , Hillary Clinton , Statele Unite , Premiul Nobel , Richard Holbrooke , Organizația Națiunilor Unite
Vizualizari: 358
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Emil
Acum 11 ore
Gogu
Acum 11 ore
X-ulescu
Acum 11 ore
Gogu
Acum 11 ore
Kokos