Tineri care ne dau lectii de viata

Trăim vieţi agitate, uneori fade şi ne însingurăm în mijlocul oamenilor. Apoi o dată pe an, de Crăciun umplem golul, alături de familie, cu câteva clipe de linişte şi amintiri despre  copilărie. Noi cei care avem o familie. Eva şi Cornel, în schimb, şi-au trăit aproape toată viaţa singuri. Cu prieteni, cu profesori, străini de părinţi. Amândoi sunt elevi la Liceul de Artă din Sibiu, „printre cei mai talentaţi, nu ne-au adus decât bucurii prin rezultatele pe care le-au obţinut” spune mândru Călin Băban, directorul Liceului de Artă.
Despre Cornel Cimpoieru, cei care-l cunosc spun că nu încetează niciodată să danseze şi să deseneze. Tânărul are 20 de ani, este elev în clasa a XII-a la Liceul de Artă din Sibiu şi îşi dedică tot timpul liber pasiunilor pentru artă şi sport. Cornel locuieşte în Centrul de Plasament Guliver. Când se întoarce de la şcoală, nu îl aşteaptă nici un părinte, care să-i zâmbească şi să-l îndemne să-şi facă lecţiile sau să meargă la repetiţiile pentru dans. Toate acestea le face singur, cu plăcere şi cu responsabilitate.
“Dansez de la 14 ani. Anul trecut am dansat în cadrul proiectului „Pasărea de Foc”, un proiect de dans comunitar, o combinaţie între balet şi teatru. Acum am o trupă -„Go Street” şi dansez alături de şase prieteni din Mediaş. Mă duc în fiecare săptămână la Mediaş ca să facem repetiţii. Dansăm în general la balurile din licee, dar de la anul ne pregătim să participăm la concursuri naţionale” spune Cornel bucuros să vorbească despre acestă trupă care înseamnă atât de mult pentru el.
Când nu dansează, se relaxează făcând câte un portret. Foile nu rămân niciodată albe în mâinile lui Cornel. Frunţi încărcate de gânduri, chipuri fără vârstă se desprind din creionul tânărului artist.
“Desenam de când eram mic, ore în şir. Mă relaxa. Apoi când am venit la liceu am putut să învaţ mai multe cu profesoară de grafica, Anca Serfozo, care îmi este permanent alături. Acum fac şi grafică şi sculptură”, povesteşte Cornel în timp ce salută respectuos un profesor.
Părinţii lui Cornel locuiesc în Copşa Mică. Îi vizitează mai des în ultima vreme. Ei stiu cât de talentat şi de apreciat este fiul lor. O dată au vrut să meargă la un spectacol, dar nu au ajuns căci tatăl a trebuit să lucreze. Cornel râde povestind “Mai bine aşa, că poate dacă veneau aveam mai multe emoţii”. De Crăciun o să meargă cu ceilalţi cinci fraţi în Copşa. “O parte din sărbători o să le petrec cu familia. Apoi de revelion mă întorc în Sibiu să fiu cu pritenii mei”, mărturieşte acest tânăr, care la doar 20 de ani, poate da lecţii de viaţă multora dintre noi.

Eva şi pianul

Eva Gabor are 17 ani. A locuit în diferite orfelinate şi chiar la o familie care a vrut să o adopte. Oriunde mergea lua cu ea un singur lucru- pasiunea pentru pian. „Am început să cânt la şapte ani muzică populară şi să merg la dansuri populare. Atunci locuiam în Târgu Mureş, dar apoi a venit o familie care a vrut să mă adopte şi m-am mutat lângă Sibiu. Pe la opt ani am descoperit pianul şi am început să studiez. Ştiam doar câteva note şi le repetam mereu pe acelea”, povesteşte Eva zâmbind aducerii aminte.
Pe clasa a V-a a intrat la Liceul de Artă. Profesoara de pian, doamna Martin Heda, a remarcat-o imediat şi a început să muncească cu ea şi după ore. „Mi-a fost greu pentru că avem mult de recuperat faţă de colegii mei. Dar doamna profesoară îmi spunea că fără muncă nu o să reuşesc niciodată. Şi avea dreptate” spune în timp ce îşi trece degetele subţiri peste un pian imaginar.
Eva cântă şi la corn „dar mai puţin, iarna îmi e greu să-l car prin frig”, mărturiseşte tânăra de 1,55 m, privind ruşinată în pământ. Pianul rămâne instrumentul cel mai drag, iar pe clapele lui, Eva poposeşte după fiecare repetiţie şi compune câte o piesă „aşa mai melancolică , mai tristă, ca mine” adaugă micuţa pianistă.
Eva mai are patru fraţi. Nu i-a mai văzut nici pe ei, nici pe părinţi din 2006. Spune că nu-i este dor de ei. Există oameni la Fundaţia Romanian Prospects unde locuieşte acum, care ştiu să-i înlocuiască, oameni care o susţin şi aplaudă din primul rând la recitalurile ei.
„În toţi anii aceştia au existat mulţi oameni care au avut grijă de mine şi m-au încurajat. Pianul mă reprezintă şi nu vreau să încetez niciodată să cânt. Mă simt sprijinită şi apreciată de cei din jur. Îmi place acest sentiment, pentru că de puţine ori în viaţă mi s-a întamplat să-l am”, mai spune tânăra, în timp ce ochii ei senini, privesc undeva departe, spre viitor.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305