Duminică,
17.08.2025
Partial Noros
Acum
28°C

Cu hartile la purtator, hotii de fier vechi din Copsa sapa ziua prin paduri

În timp ce reprezentanții poliției din Copșa Mică nu văd nicio problemă, cei din localitatea vecină, Axente Sever, primesc informații despre săpăturile organizate pe care recuperatorii de fier vechi le organizează, având la îndemână hărți ale rețelelor din zonă.

Nu mai departe de ieri, poliţiştii din Axente Sever au alergat pe dealuri după cei care săpau pentru scoaterea unei conducte de transport a gazelor naturale. „Am primit o informaţie, dar până am ajuns acolo au fugit. Este într-un loc tare îndepărtat, undeva prin pădure, aici săpau în mijlocul zilei. Acum aşteptăm un răspuns din partea Transgaz, pentru a vedea dacă acea conductă este sau nu dezafectată”, a declarat Cristian Mureşan, şeful poliţiei din Axente Sever.
Din câte se pare, cei care ”recuperează” cupru și fier vechi din rețele subterane lucrează ziua în afara localităților, în timp ce noaptea sapă în interiorul orașului.
Șase localități și orașul Copșa Mică au rămas fără curent electric acum câteva zile, după ce recuperatorii de cupru au interpretat greșit o hartă și au tăiat într-o noapte un cablu subteran aflat sub tensiune undeva pe teritoriul orașului Copșa Mică. În urma incidentului, alimentarea zonelor a fost făcută din altă sursă, doar că tensiunea din rețele era extrem de scăzută. ”Mai bine de cinci zile, oamenilor nu le-au funcționat nici centralele termice din case. Am fost legați la rețeaua de Agnita, dar eram subalimentați”, povestește Marius Grecu, primarul comunei Axente Sever, localitate lipită de Copșa Mică. ”La mine nici neoanele nu se mai aprindeau. Ceva de groază”, arată un sătean din Axente.
Potrivit poliției din oraș, tocmai primăria din Copșa Mică a autorizat extracția cablurilor de cupru la care săpau ”recuperatorii” în noaptea în care a fost întreruptă furnizarea energiei electrice. ”A fost un incident, dar potrivit șefului de post din Copșa Mică, lucrarea a fost una autorizată de Primărie. Nu au fost demarate cercetări”, declară Luciana Balteș, purtătoarea de cuvânt a IPJ Sibiu.
Că sunt autorizați de primărie amintesc și locuitorii din Copșa. ”Eu am trecut într-o seară pe la ei. Că nu sapă pentru prima dată. I-am întrebat de fac, de sapă tocmai noaptea. Mi-au spus să îi las în pace, că au autorizație de la primărie și mi-au fluturat o hârtie. Ce era să fac? Erau vreo 20, cel puțin”, povestește un locuitor din oraș.
”Din câte am înțeles, au cumpărat cablurile acestea vechi de la fostul Carbosim și au cerut autorizație pentru a-l extrage”, a declarat Tudor Mihalache, primarul din Copșa Mică.
Cuprul valoros pentru echipele de recuperatori este scos din pământ la cele mai ciudate ore. ”Fiul meu lucrează la o firmă de pază. S-a întâlnit cu ăștia într-o noapte de vineri, era trecut de ora trei noaptea. Săpau după cabluri”, descrie o locuitoare din oraș. De altfel, oamenii spun că sunt speriați de ceea ce se întâmplă. ”În vară, au scos țevile de apă de la un rezervor din deal. Au știut, domnule, au știut unde să sape. Când i-am întrebat ce fac, mi-au zis că n-am eu treabă, că e o țeavă de rezervă și că nu mai trebuie. Dar, acum, au ajuns să sape tocmai în oraș. Sunt mână în mână cu toți de aici și sapă mai ales noaptea, de îți e și frică să mai mergi la culcare. Dacă ai o centrală veche și rămâne fără curent?”, se întreabă un copșănean, care spune că nu e bine să te pui ”cu gașca de recuperatori”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

recuperatorul

Acum 14 ani

cunoscand , intamplator , evenimentele descrise in articol , remarc talmes - balmesul de informatii , reprezentand practic o anagramare a faptelor reale .traian deleanu , du-te si lasa-ne ....... ca faci tagma de rusine . primarul din axente sever nu este nici pe departe \"subalimentat\" , iar tensiunea slaba din reteaua electrica s-a datorat unei cauze ce nu are nici o legatura cu \"haiducelile\" din copsa mica .ruperea cablului de catre recuperatori nu a afectat cu nimic localitatea copsa mica . esti varza nene ........
Raspunde

Mil

Acum 14 ani

Sa pricep ca hotii fura mana in mana cu Primaria? :)
Raspunde

gicu

Acum 14 ani

Pricepi bine MIL. Ma \"recuperatorule\" ma apuca ranjetul cand citesc ce debitezi. Sa inteleg ca daca duminica am ramas fara curent nu e vina nimanui! Nu inteleg la ce referi cand vorbesti de anagramarea faptelor reale, dar oricum, cauta DEX-ul. Deja sunt satul de \"haiducelile\" lui Claudel in cardasie cu Dudu, precum si de sustinatorii lor. Probabil, voi face chiar eu ceva plangeri. Hai sictir.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus