Junghiul meu. Increderea

Am un junghi de maşină de mai bine de doi ani, deci din vremurile în care tipul ăsta de achiziţii avea încă preţuri peste valoare. Arată bine, de afară. De aia am şi cumpărat-o, ca orice nepriceput mulţumit că are motor diesel şi consum mic, dar portbagaj generos. După ce am semnat, dat banul şi primit cartea de identitate, am văzut şi a cui a fost maşina: a Andreei Bălan, cea cu Lasă-mă, papa, la mare!. Aşa am descoperit, la o rapidă căutare pe guagăl, că a Andreea şi-a buşit de două ori maşina. Să fie primit. Apoi, la revizia de după cumpărare, am descoperit şi altele. Cum ar fi că nu erau „sărite” cablurile de la macaralele geamurilor, motiv pentru care am primit un „discount” de vreo 300 de euro. Nuuu... Motoraşele mai existau, angrenajul asemenea., doar că geamurile erau pur şi simplu înţepenite cu nişte lemne legate cu sârmă de structura portierelor (că erau trei). Unul dintre lemne, de fapt, era chiar o coadă de mop, despicată la un capăt, pentru a prinde mai bine rama geamului. Românesc, ce mai.

Evident, am plătit. Şi plătesc în continuare, an de an – că în afară de bucşe, pivoţi şi alte cele pe care io chiar nu le înţeleg, mai că tre’ schimbată şi nu ştiu ce chichiţă de la turbină, telescoapele de la portbagaj, că începuse să îmi pice în spate, fuliile de la distribuţie care „fac precum nişte clopoţei”, deşi distribuţia a fost schimbată după ce am cumpărat maşina, dar un capac capacul era crăpat şi mizeriile din zonă şi-au făcut datoria, ba mă lasă etrierele din cine ştie ce cauză, ba kilometri de la bord nu sunt ăia 110.000, ci vreo 300.000 cel puţin.

Românisme, ce mai. Colegii spun că am ghinion. Că nu e prima chestie nasoală ce o păţesc la scară mare. Io nu mă plâng de ghinioane, nu crez în aşa ceva.

Doar că mă roade, aşa, în treacăt, de cât de precaut trebuie să fii în România. Că de eşti încrezător, pici de fraier. Ăsta eşti, îţi meriţi soarta. Tu eşti cel vinovat dacă îţi pui încrederea în ceilalţi, e cutuma generalizată.

Prefer să o resping. Prefer să am încredere cu riscul de a fi ţepuit de căutătorii de fraieri (chiar, oare ăştia fac schimb de adrese între ei?). Vreau să am, în continuare, încredere în cei din jurul meu. Cel puţin vreo doi-trei ani, până o să reuşesc să plec din ţară.

Un An Nou plin de încredere!

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi