Delimitez limitat limite…

Cînd m-a invitat Traian să scriu un text pentru ediţia mai "specială", de Sărbători, a ziarului, am zis: oau! ce drăguţ! Îmi voi aduce aminte cum e să publici pe hîrtie! Plus că, ceva din orgoliul meu s-a simţit gîdilat de apreciere!

Mai frustrantă a fost libertatea oferită, de a scrie despre "ce vreau" şi "cum vreau". Altfel ar fi stat lucrurile dacă mi s-ar fi cerut un text despre castraveţi, şopîrle îngheţate sau cum poţi să surprinzi un nor fără a cauza blocaje în trafic. Să surprinzi fotografic, bineînţeles! E unul dintre „sporturile” mele favorite, dacă aţi văzut o femeie nebună în maşină, cu o mînă pe volan şi aparatul foto în cealaltă... în funcţie de ce vroiaţi să îmi uraţi... eram sau nu eram eu!

Nu-mi plac Sărbătorile. Nu-mi place agitaţia ce începe din noiembrie, cu globuri, beteală şi beculeţe, tot consumismul ridicat la rang de artă şi stropit din belşug cu colinde mai mult sau mai puţin autentice, cu o mie şi una de cîntecele tematice. Nu înţeleg de ce ar trebui să ni se aducă aminte "să fim buni, generoşi, luminoşi" doar în această perioadă. Ca un fel de activare la termen fix şi pe o perioadă prestabilită.

Dar, nu vroiam să vă povestesc despre problemele mele cu Sărbătorile. Vroiam să vă spun despre limite, despre depăşirea sau acceptarea lor. Tatăl meu îmi spunea întotdeauna să trăiesc după vorbele: "Pot şi Vreau, Vreau şi Pot". Ei bine, ce am învăţat eu anul acesta este că da, îmi pot depăşi unele limite dacă vreau lucrul ăsta şi, există altele pe care trebuie să mi le accept şi să merg înainte. Un fel de antiteză a poantei unui banc, unde era vorba despre diferenţa între un nebun şi un maniaco-depresiv. Primul spunea că doi plus doi fac cinci, cel de-al doilea că fac patru dar asta îl enervează la culme. Doi plus doi pot face patru şi asta să te facă să mergi mai departe, chiar dacă tu ai dori să facă cinci.

Cred că putem trece prin viaţă frumos, cu sau fără cineva alături, că putem descoperi în fiecare zi cu surpriză cît sîntem de norocoşi să fim vii şi cu ochii deschişi larg la lumea din jur. Cam asta a fost senzaţia mea, vinerea trecută, atunci cînd, n-a contat limita timpului, faptul că trebuia să mă pregătesc pentru petrecerea de Crăciun a firmei, afară era soare, era mai cald decît obişnuitul ger de zilele astea, aşa că, mi-au trebuit cinci minute să îmi schimb încălţămintea şi geaca, să îmi iau bicicleta şi să mă aventurez în prima mea expediţie ciclistă prin zăpada de pe cîmpul din capătul „uliţei” mele. A fost alb şi linişte, mi-a salutat trecerea un şoim, şi-a deschis aripile să se retragă doar puţin înainte să ajung în dreptul lui, roţile mele se afundau în zăpadă, cîteodată auzeam gheaţa pocnind sub ele sau îmi alunecau în muchiile ogaşelor lăsate de trecerea căruţelor. A fost frumos să ascult tăcerea cîmpului, murmurul apei cu soarele sclipind jucăuş, să privesc năluca unui tren croindu-şi drum în depărtare sau să fac primul îngeraş în zăpadă...

Ăsta este darul meu de Crăciun pentru voi, cei care citiţi aceste rînduri, sînt lucrurile simple ce ne înconjoară! Nu vă trasaţi prea multe reguli şi limite, viaţa trebuie trăită! Sper să găsească Moşul cîte ceva pentru fiecare prin sacul lui!

Guest post semnat de:

Cristina Voicu

http://orin-mylife.blogspot.com

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi