Mai multi sibieni decat credeati

Era prin anul… prin anii ’90.
Sora mea, ca orice român în perioada respectivă, visa cu ochii deschişi să plece în Germania (nu ca acum, când românii au rămas în ţară din patriotism, că mai bine lasă 25% din salar şi taxa de sănătate în România decât la nemţi, că nemţii oricum au de toate). Şi, spre deosebire de alţi români, ei i-a ieşit pasenţa: a tot plecat, şi cam dusă a fost. Nici nu au trecut vreo trei ani, şi şi-a găsit un neamţ cu care acum are doi copii frumoşi ca două panseluţe, fericire maximă, ce mai.
Nunta – normal, nu se putea fără nuntă, altfel ne-ar fi vorbit tot Vasile Aaronul – a avut loc la defunctul local Transilvania, de la Cedonia. Nuntă cu ştaif, cu o grămadă de prieteni nemţi, naşi româno-germani (ca universitatea), tot felul. Între invitaţi – o pereche de bulgari, surprinzător fără ceafă groasă, probabil şi-o lăsaseră în Germania: Filip şi Naiden, prieteni de-ai surorii. Filip, spre surprinderea noastră, vorbea româneşte foarte fluent. Secretul? Bunica lui locuia în Vidin, lângă graniţă, şi acolo limba română e la fel de frecventă ca şpaga la poliţaii bulgari. Şi aşa de bine ştia Filip româneşte, că odată ceruse un „pom de dinţi”, adică o scobitoare, şi ne-am hlizit. Normal!
Şi, la nuntă, cum stăteam noi în faţă la Transilvania la o discuţie, Filip ne întreabă: „No... nu tunăm?” Vorba aia: să ne pice doza de bere din mână în biserică! Păi... „a tuna”, cu sensul de „a intra”, este sibienism 100%! Doară vecina noastră de la bloc, de fel din Răşinari, aşa-şi alinta bărbatul căruia nu-i prea plăceau sticlele (pline): „Tunie dracu-n chelea ta!”
Au trecut ani, şi întrebarea pe care niciodată nu i-am pus-o lui Filip bulgarul nu mi-a dat pace. De unde ştia Filip de verbul ăsta, „a tuna”? Că nici măcar cei din judeţele limitrofe Sibiului nu-l folosesc. La Cluj, unde locuiesc de vreo 13 ani (să fie cu noroc), dacă spui cuiva „hai să tunăm!” se uită oamenii la tine de parcă ai fi băut lichior de sandale. Şi ce n-am făcut ca să aflu! Am întrebat lingvişti de la Cluj, am umblat ţara-n lung şi-n lat, prin Banat, prin Deltă, pe la Clisura Dunării şi unde n-am mai fost! Şi, într-un târziu, m-am dumitrit.
Filip învăţase verbul bublucaş de la un cioban sibian aflat în transhumanţă pe la Calafat, altă explicaţie nu am.
Deci se pare că, până la urmă, şi unii bulgari sunt destul de sibieni.

Guest post semnat de:

Radu Valentin Băzăvan
www.groparu.ro
 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Turnul Sfatului