Aroganta PD-(L)

Într-un fel era de aşteptat. Uriaşa sarcină de a ieşi din zona plumburie a unei istorii marcată de influenţele orientalo-balcano-bizantine pentru a ne racorda la Europa evoluată, ne-a surprins de două ori dezavantajaţi: odată datorită involuţiei din perioada dictaturii comuniste iar a doua oară, datorită dificultăţilor inerente perioadei postdecembriste când, practic, trebuia să orientăm ţara pe coordonate noi, cu oameni la putere tributari orientării vechi. Aşa se face că şi azi, la mai bine de douăzeci de ani de frământări şi poticneli, ne izbim de obstacole grele între care, dincolo de cele social-economice, se disting cele psihologic – mentalitare. La loc de frunte, goana nebună după putere nu în scopul promovării interesului naţional ci în scopul prezervării, a apărării inteteselor personale, de grup sau de castă.

Am renarcat încercarea, începând cu 1997 şi apoi cu 2005, de a face breşă în sistem cu oarecare rezultate între care, la loc de frunte, îndeplinirea condiţiilor de aderare la UE. De subliniat, pentru cine taxează lucrurile cu bună credinţă, PD şi apoi PDL, dimpreună cu unii miniştri ai săi, a jucat un rol esenţial în acest scenariu, mereu sprijiniti de preşedintele Băsescu. În ultimul timp, în confruntarea cu cerinţa adoptării unor reglementări legislative cruciale pentru reformă, s-au sprijinit şi au beneficiat de colaborarea UNPR, fără de care nu se putea, nu se va putea, cel puţin până la alegerile din 2012, merge mai departe. Cele două formaţiuni la putere, dimpreună cu UDMR au imprimat strategiei lor de guvernare, o clară, o reală orientare, general europeană, de centru dreapta. În vânzoleala din ultimii doi ani, s-a cristalizat o simplificare politică pe cei doi poli : pe dreapta PDL şi UNPR, pe stânga PSD şi PNL.

Ambele tabere şi-au aţintit deja ( poate prea devreme, dar aşa-i la noi) privirile spre viitoarele alegeri. În acest scop, s-a constituit, cu perspectiva de a lua forme juridice, - polul de stânga sau centru stânga : PSD+PNL. Raţiunea este evidentă : uniţi, vor putea obţine mai multe voturi în condiţiile votului uninominal, pe toate palierele electorale. Am crezut că, pentru motive evidente, polul de centru –dreapta va proceda la fel. UNPR şi-a manifestat dorinţa în acest sens. În schimb, PDL a respins ideea. Este o poziţie înţeleaptă?

Am afirmat la timpul său că PD a greşit atunci când, urmare unor pierderi procentuale la alegerile parlamentare europene, a forţat nota unirii cu PLD. Condus de remarcabilii Teodor Stolojan şi Valeriu Stoica, PLD, partid liberal, ar fi atras de partea sa o bună parte din masa autentic liberală, fortificând astfel polul de centru-dreapta. Înghiţit de PD şi punându-l într-o poziţie de vădită inferioritate, afluirea nu s-a produs pentru că, foate mulţi liberali au ţinut şi ţin la identitatea lor politico-doctrinară. Aşa se face că liberalii din PDL au rămas şi puţini şi marginalizaţi, subţiind detaşamentele votanţilor PDL.

UNPR, desprinsă masiv din PSD, este evident marcată de o vizune social-stângistă, nu mai puţin însă acceptă elementele gândirii de dreapta sau centru dreapta, venind în întâmpinarea reformei şi a interesului naţional. Ei ar putea atrage o parte din policienii şi electoratul PSD, dacă, în alianţă cu PDL, ar convinge prin măsurile de guvernare în 2011 şi 2012, încredinţând astfel rămânerea pe mai departe în barca puterii. Singuri, contrându-se în candidaturi şi electorat, nu vor avea, nici unii nici alţii decât de pierdut. N-am înţeles şi nu înţeleg deci refuzul PDL de a face alianţă cu UNPR, având în zestre politicieni de certă valoare cum sunt Cristian Diaconescu, Adrian Sârbu, Gabriel Oprea. Poziţia aceasta se asociază şi altor semne de întrebare. De ce este marginalizat grupul de politicieni valoroşi proveniţi din PLD, mă refer la Stolojan, Stoica, Flutur? De ce este marginalizat propriul grup valoros de politicieni susţinând un curent creştin-democrat: Macovei, Baconschi, Preda, Voinescu? Valoarea personalităţilor politice gravitând în polul de centru-dreapta ca şi rezultatul, posibil pozitiv, al reformelor preconizate, consecvent susţinute, cu influenţă final-benefică asupra economiei şi nivelului de trai, pot înclina precumpănitor viitoarea balanţă electorală.

Nu este oare limpede că pentru aceasta este nevoie de unire iar nu de disiparea forţelor? De ce se ezită, de ce se refuză? Răspunsul cred că trebuie căutat în rândurile nucleului dur, anchilozat, al fostului PD. Tradiţional angajat în luptă directă pentru putere, acest nucleu odată ajuns la timonă, îşi reclamă în continuare exclusivitatea exerciţiului. Un exerciţiu al aroganţei, al înfumurării, reminiscenţă a unei mentalităţi revolute. Nicicând postdecembrist, nu s-a cristalizat ca acum, terenul pentru coagularea registrului politic pe cei doi poli, dreaptă - stângă, putere - opoziţie. Şi dacă n-am ajuns încă la stadiul bipartizanismului, nu este nimerit ca cei de credinţe şi acţiuni politice apropiate să-şi dea mâna într-o solidaritate electorală, în jurul interesului naţional? Să credem că interesele oligarhice care adună în front comun aripa stângă, sunt mai puternice motivaţional? Azi, când cei aflaţi la guvernare şi-au pariat, printr-un risc aproape sinucigaş, soarta politică, de reuşita reformelor demarate, să se dezbine la jumătatea drumului? Nu este o lecţie ce s-a întâmplat la sfârşitul lui 2006- începutul lui 2007 cu alianţa DA? Am mai spus-o şi repet : pentru actuala guvernare nu este loc de întoarcere. Reuşita reformei este singurul colac de salvare. Dar dacă va fi să fie, nu se va datora şi fidelităţii, consecvenţei UNPR dovedită convingător până acum ? Până la alegeri mai este încă un drum lung de parcurs. Perspectiva lipsei de solidaritate cu PDL i-ar putea împinge pe cei din UNPR, cu deosebire pe parlamentarii săi, înspre poziţii electorale mai promiţătoare cu PSD şi PNL, de unde au şi venit de altfel, ceea ce ar fi o lovitură mortală atât pentru guvern cât şi pentru preşedinte. Pentru PDL însuşi. Nu poate fi acesta un avertisment demn de luat în seamă care să tempereze înfumurarea şi aroganţa mentalitar reminiscentă a pedeliştilor?