Luni,
18.08.2025
Parțial Noros
Acum
20°C

Britney Spears a fost domnisoara de onoare la o nunta de homosexuali

Cântăreaţa Britney Spears a păşit în faţa altarului pentru a treia oară, de această dată ca domnişoară de onoare pentru asistentul şi prietenul ei homosexual, Brett Miller, informează Daily Mail.

Vedeta a purtat o rochie lungă bleu şi, alături de cealaltă domnişoară de onoare, l-a condus pe Brett spre altar.

Nunta asistentului lui Briney Spears a avut loc la mănăstirea spaniolă din Miami.

Cântăreaţa şi iubitul ei, Jason Trawick, au petrecut sfârşitul de săptămână împreună, alături de alţi prieteni care au participat la nunta asistentului ei Brett Miller cu actorul Frank Lionetti.

"Britney şi Jason au dansat, au râs şi s-au distrat la nuntă. El a fost afectuos cu vedeta", a declarat o sursă pentru revista People.

La începutul lunii decembrie, cu ocazia celei de-a 29-a aniversări a cântăreţei, managerul ei a anunţat că cel de-al şaptelea album de studio al acesteia va fi lansat în martie 2011.

Cel mai recent album al lui Spears a fost lansat în 2008 şi se numeşte "The Circus". Acest album, care include hitul "Womanizer", s-a vândut deja în peste 1,3 milioane de exemplare, de la lansarea lui, şi a fost promovat de un turneu mondial în 2009, care a fost bine primit de public.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

3 comentarii

jaco

Acum 14 ani

Ce-mi place cel mai mult e ca poza se mareste dar sub bannerul cu reclame!
Raspunde

un sibian

Acum 14 ani

Turnul Sfatului - un ziar de amatori...
Raspunde

ben

Acum 14 ani

strange-ti hora nu fi-ti hoti......!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus