Sâmbătă,
03.12.2022
Innorat
Acum
0°C

Implicatiile cazului Nicolescu

Uimitor! Este de necrezut că se mai poate aşa ceva. Reacţia comportamentală pe marginea cazului Nicolescu, nu a unui ins, nu a unui individ oarecare, ci a unui partid politic, care pretinde să conducă din nou de mâine ţara, nu numai că oripilează opinia publică, dar constituie un real pericol la adresa justiţiei, instituţie fundamentală a democraţiei şi statului de drept. Nu ştiu câţi români sunt la curent cu ceea ce s-a întâmplat, ceea ce ştiu, ceea ce cred, este că toţi românii ar trebui să ia cunoştinţă de cele petrecute pe marginea acestui caz, să-l cearnă prin filtrul propriei lor conştiinţe. În final să se degajeze un puternic curent de opinie la nivelul societăţii civile, în apărarea justiţiei, a independenţei acesteia.
Preşedinte al forului local judeţean Argeş de, se spune, peste 20 de ani, Constantin Nicolescu a fost depistat de organele DNA cu încălcări grave ale legii, inclusiv în sfera modului de obţinere şi utilizare a sumelor de bani proveniţi din fondurile europene, calificate ca infracţiuni de fals, uz de fals, luare de mită, pentru care, în faza de cercetare penală, s-a solicitat arestarea sa preventivă. Tribunalul Argeş a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile, moment în care învinuitul a făcut un atac cerebral consecutiv unei complicaţii cardiace pentru care a fost operat. Partidul Social Democrat al cărui membru este cel în cauză, a dezlănţuit o adevărată furtună, o adevărată canonadă, fără precedent, împotriva organelor de justiţie, procurori, judecători, organizând mitinguri de protest în toată ţara, în care a înfierat măsura arestării ca fiind luată sub influenţa preşedintelui Băsescu şi a PDL. Animatorii de prim-plan : Victor Ponta, preşedinte, Adrian Năstase, preşedinte al Consiliului Naţional.  Ministerul justiţiei şi apoi Consiliul Superior al Magistraturii s-au sesizat de gravitatea, de seriozitatea problemei, au cerut public apărarea justiţiei, a judecătorilor, a procurorilor, de presiunile, ameninţările factorului politic în general, de conduita PSD în special. În final, Curtea de Apel Argeş a infirmat soluţia arestării preventive, măsură evident previzibilă dată fiind starea de sănătate a învinuitului.
Ceea ce conferă o notă de gravă specificitate cazului, nu se raportează la situaţia personală a lui Constantin Nicolescu. El este un cetăţean ca oricare altul, supus legii, dator să răspundă corespunzător de încălcarea ei. Şi faţă de care, organele abilitate sunt obligate să reacţioneze când deţin indicii şi probe în acest sens. Extrem de gravă este atitudinea, reacţia unui partid politic, chemat conjunctural să conducă destinele ţării şi care, de pe această poziţie, se opune înfăptuirii actului de justiţie, exercitând presiuni cu caracter ameninţător asupra magistraţilor. Cum poate acţiona în raport de propria conşţiinţă un judecător sau procuror azi, când mâine partidul cu pricina poate veni la putere? Cât de independent poate fi azi, când prezumptiv, mâine poate fi dat afară?
De notat, atitudinea acestui partid nu este nouă. De o asemenea manieră s-a comportat şi cu prilejul cazului Gabriel Bivolaru, cu peste zece ani în urmă, deputat PSD, condamnat în final pentru înşelăciune prin fals şi uz de fals, prin care a prejudiciat BRD cu peste două miliarde de lei. Tot astfel s-a manifestat acelaşi partid în cazul de largă notorietate a lui Adrian Năstase, nimeni altul decât preşedintele la acea vreme al partidului, în care scop şi-a mobilizat toate structurile, inclusiv grupurile sale parlamentare, pentru a împiedica, a tergiversa aplicarea legii preşedintelui său acuzat că, nici mai mult nici mai puţin, din înalta magistratură de prim ministru, ar fi recurs la grave acte de corupţie pentru o îmbogăţire nejustificată, necinstită. Creionat atunci de media ca fiind cel mai mare corupt al ţării. Putem spune că în decursul timpului, începând cu chiar primii ani  de după revoluţie, acest partid, sub denumirea celor ce l-au precedat, la putere fiind, a făcut din justiţie calul de bătaie al acoperirii nelegiuirilor săvârşite de numeroşii săi membri, cei mai mulţi cu importante funcţii politice. Atitudinea lui a culminat acum în cazul Nicolescu, cu manifestări de masă, vădit ameninţătoare, la adresa justiţiei. Putem spune fără teama de a greşi : nu este departe de trunchi. Regimul comunist, din care îşi trage seva, cultivată cu sârg de Iliescu şi ai lui, se clădea şi se menţinea prin subordonarea totală a justiţiei, prin ignorarea, ba chiar  batjocorirea ideii de adevăr, de dreptate, de legalitate..
Am auzit aceeaşi lozincă, de-acum răsuflată, că ar fi vorba de anume intervenţii ale preşedintelui şi PDL în scopul compromiterii PSD. Numai că cei astfel acuzaţi, n-au organizat marşuri şi mitinguri la sediul instanţelor sau al partidelor oponente, când cu arestarea şi trimiterea în judecată a unor importanţi oameni politici ai PDL, ca de exemplu primarul Craiovei sau primarul din Râmnicu Vâlcea. Au şi acum în cercetare un deputat de Reşiţa fără să se fi făcut cărare, la DNA, de către colegii săi spre a-l apăra, respectiv pentru a exercita presiuni asupra organelor de anchetă. Nu mai puţin însă, rămâne deschisă întrebarea de ce, inclusiv parlamentari ai PDL, s-au opus desfăşurării unui act de anchetă al fostei ministru Ridzi, tot astfel cum, stârneşte nedumerire lipsa de reacţie până la acest moment, a organelor de anchetă în cazul plângerii împotriva Robertei Anastase, prilejuind aceluiaşi PSD posibilitatea de a se lansa în acuzaţii grave împotriva adversarilor la putere.
Am spus-o de atâtea ori : atitudinea justiţiei faţă de dreptate şi adevăr, măsura în care respectă şi dă viaţă acestor valori, precum şi atitudinea statului, a forţelor politice, a cetăţenilor faţă de justiţie, reprezintă piatra de încercare a succesului oricărei reforme reale, a oricărui progres democratic. Nu degeaba, organismele europene de monitorizare privind demersul integrării, pun accentul pe justiţie. Şi au deplină îndreptăţire, au deplină justificare. Starea justiţiei reflectă cu fidelitate, ca o încoronare a tuturor eforturilor, a tuturor realizărilor, imaginea unei societăţi, gradul său de dezvoltare, de civilizaţie. În cele din urmă, calitatea şi compatibilitatea ei cu standardele general acceptate la nivel european.
Demonstraţia pe care ne-a furnizat-o PSD şi corifeii lui, dincolo de caracterul murdar, deplorabil, al unui comportament suburban, aruncă umbră ruşinoasă, ne întinează caractarul, ne umileşte. Este o palmă ce lasă urme grele pe sufletul şi obrazul poporului român. Poate îl ruşinează şi pe dl. Nicolescu.
    

 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus