Toate cele 11 puncte ale Direcției Finanțelor Publice Sibiu unde vor putea fi depuse noile declarații 112 sunt deschise astăzi până la ora 20.00, 25 februarie fiind ultima zi de depunere a acestei noi declarații aferentă lunii ianuarie. Până pe 23 februarie, au fost depuse și validate 72% din totalul declarațiilor așteptate.
Declarația unică 112 cuprinde obligațiile la plată a contribuțiilor sociale, a impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, informaţii care erau furnizate până la implementarea acestui sistem către patru instituţii (A.N.A.F., C.N.P.A.S., A.N.O.F.M., C.N.A.S.S.), anunță Biroul de presă al Finanțelor Publice.
”Nedepunerea sau depunerea cu întârziere a formularului 112 constituie contravenţie şi se sancţionează potrivit prevederilor art. 219 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu amendă de 500 – 1.000 pentru persoane fizice, respectiv 1.000 – 5.000 lei pentru persoane juridice. În situaţia în care angajatorul nu depune în mod repetat declaraţia lunară, acesta va fi declarat inactiv, cu consecinţele legale ce decurg de aici”, se arată în comunicatul de presă transmis de Biroul specializat al FDGFP Sibiu.
Din datele fiscale, la nivelul județului Sibiu au obligația depunerii D112 10.052 de angajatori şi cei asimilaţi acestora. ”Până în data 23 februarie au fost depuse şi validate 7.194 declaraţii (aproximativ 72% din total), din care 999 prin internet, iar 6.195 la ghişeu”, arată Biroul de presă al DGFP.
Pe www.anaf.mfinante.gov.ro a fost postat un ghid de completare a declarației 112. ANAF-ul a înființat și un call-center pe această temă: 031-40.39.160. Evident, informații suplimentare se pot obține și de la administrațiile fiscale teritoriale.
Unde puteți depune D112
Denumirea institutiei publice Adresa Telefon
Administratia Finantelor Publice a municipiului Sibiu Sibiu, Calea Dumbravii, nr. 17 0269/218176
Administratia Finantelor Publice a municipiului Medias Medias, str. C. I. Bratianu, nr. 3 0269/841990
Administratia Finantelor Publice a orasului Agnita Agnita, str. 1 Decembrie, nr. 2 0269/510630
Administratia Finantelor Publice a orasului Avrig Avrig, str. Gh. Lazar, nr. 41 0269/524430
Administratia Finantelor Publice a orasului Cisnadie Cisnadie, str. Lunga , nr. 1 0269/564574
Administratia Finantelor Publice a orasului Copsa Mica Copsa-Mica, sos. Sibiului, nr. 54 0269/840122
Administratia Finantelor Publice a orasului Dumbraveni Dumbraveni, str. T. Vladimirescu, nr. 30 0269/865613
Administratia Finantelor Publice a orasului Ocna-Sibiului Ocna-Sibiului, str. Bailor, nr.2 0269/541338
Administratia Finantelor Publicea a orasului Saliste Saliste, str. Bucuresti, nr.4 0269/553737
Administratia Finantelor Publice a orasului Talmaciu Talmaciu, str. Unirii, nr. 1 0269/555291
Administratia Finantelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Sibiu, Calea Dumbravii, nr.17 0269/212720
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 378
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Emil
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Hermannstadt
Acum 5 ore
Barosanu
Acum 5 ore
Emil