Vineri,
09.12.2022
Partial Noros
Acum
1°C

Sindicalistii din sanatate sustin ca spitalele mici propuse spre comasare ar putea disparea

 

Preşedintele Sindicatului Sanitas Sibiu, Dan Pirnoiu, a declarat, marţi, că propunerea Ministerului Sănătăţii privind comasarea spitalelor este, de fapt, o desfiinţare a acestora, pentru că unităţile mici comasate vor dispărea în momentul în care se va aplica o nouă reducere de paturi.
Preşedintele Sindicatului Sanitas Sibiu, Dan Pirnoiu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că spitalele mai mici care ar urma să fie comasate cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, adică Spitalul de Pneumoftiziologie şi cel de Psihiatrie, vor dispărea la următoarea reducere de paturi, transmite corespondentul Mediafax.
"Scopul este altul cu comasările astea de spitale, cu mamuturile astea de spitale. În toată lumea se merge pe structuri de spitale suple, flexibile, mici, cu randament. La ora actuală, Spitalul TBC (Spitalul de Pneumoftiziologie - n.r.) merge foarte bine, Spitalul de Psihiatrie merge bine. Spitalul Judeţean se descurcă ceva mai greu. Şi atunci: le comasăm şi facem un mamut din ăsta mare şi apoi vine Ministerul Sănătăţii pe partea cealaltă şi spune că trebuie reduse 20.000 de paturi. De unde credeţi că o să le taie? Nu o să le reducă din Spitalul Judeţean, o să taie de la TBC, o să taie de la Psihiatrie şi, până la urmă, cele două structuri o să dispară şi TBC-ul şi Psihiatria. Aceasta este o modalitate prin care s-au gândit ei că nu este bine să se bage şi au zis: «Să îi lăsăm să moară singuri»", a spus Dan Pirnoiu.
Potrivit acestuia, Ministerul Sănătăţii îşi va atinge şi scopul urmărit prin transformarea spitalelor în cămine de bătrâni, dar nu le va mai face cămine, ci spitale pentru bolnavii cronici, prin introducerea noilor criterii de ierarhizare.
"Au văzut că este scandal mare cu comasările şi încep să ierarhizeze spitalele. Câte cămine de bătrâni putem înfiinţa în Sibiu? Sunt o grămadă şi nu sunt ocupate nici alea care sunt. Înfiinţăm cămine de bătrâni să facem ce cu ele? S-ar putea întâmpla, prin ierarhizarea spitalelor, să îi bage în categoria de cronici, pentru că nu se mai încadrează la linii de gardă şi o grămadă de indicatori. Prin noua ierarhizare a spitalelor care se preconizează, probabil, că multe dintre spitalele acestea vor fi transformate automat, pentru că nu se mai încadrează. Nu ştim încă ce s-a decis. Probabil nu le vor mai transforma în cămine de bătrâni, dar vor pica pentru că nu se mai încadrează în criteriile pentru a fi un spital", a afirmat Pirnoiu.
El a spus că Ministerul Sănătăţii ar fi trebuit să introducă noile criterii şi să acorde spitalelor o anumită perioadă pentru a se conforma.
"Trebuiau să dea de mult indicatorii, să lase o perioadă de graţie. Să spună aceştia sunt indicatorii, aveţi un an, doi, trei să vă încadraţi în asta. Ei vin să facă evaluare. Păi ce să evalueze? Din punct de vedere patrimonial spitalele din România sunt la pământ, baza hotelieră este la pământ, baza tehnică, aparatura sunt depăşite şi vechi. Atunci performanţa de unde să o scoţi? Aparatură nu ai, medicamente nu ai, materiale sanitare nu ai. Nu vedeţi ce este în spitale? Îi face reţeta şi îl trimite să cumpere medicamentele. Cine poate să le cumpere bine, cine nu...la revedere. Tratament unde vom face? În Austria?!", a afirmat liderul Santias Sibiu.
Potrivit acestuia, angajaţii din cele patru spitale din judeţul Sibiu vizate de proiectul Ministerului Sănătăţii, fie pentru comasare, fie pentru transformare, sunt extrem de neliniştiţi şi întreabă zilnic ce se va întâmpla cu ei.
Potrivit proiectului Ministerului Sănătăţii, Spitalul de Psihiatrie şi cel de Pneumoftiziologie ar trebui comasate cu Spitalul Clinic Judeţean Sibiu, iar spitalele din Agnita şi Cisnădie ar trebui transformate în cămine de bătrâni.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

1 comentarii

radac

Acum 11 ani

tu care ai mancat banii membrilor de sindicat
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus