Trupa Compact vine la Sibiu pentru un concert extraordinar, joi, 17 martie, de la ora 21, în Vintage Pub. „După ani și ani”, „Cântec pentru prieteni”, „Trenul pierdut”, „Să te gândești din când în când la mine”. Piese cu o poveste, cunoscută pentru cei mai mulți dintre noi. Sunt piesele copilăriei, piesele cu care am crescut și pe care încă le fredonăm, chiar dacă nu le-am mai auzit de mulți ani. Compact e mai mult decât o trupă, e o stare de spirit. E povestea fără de sfârșit. Joi seară, la ora 21, Paul Ciuci, Leluț Vasilescu, Adrian Kiselef și Adrian Tinca vin în Vintage Pub pentru un concert al amintirilor. Un concert ce se anunță extraordinar. „Avem prieteni mulți care ne așteaptă în toată țara și abia așteptăm să-i întâlnim pe fanii noștri din Sibiu. Veniți cât mai mulți pentru un concert Compact între prieteni în Vintage Pub”, spune Paul Ciuci, solistul trupei Compact. Trupa Compact s-a înființat la Cluj în anul 1977. Componența inițiala era Marius "Bubu" Luca (chitară, vocal), Ladislau Balaș (tobe), Cornel Moldovan (chitară, vocal), Constantin Cămărășan (chitară) și Teo Peter (bas). Cel mai cunoscut album al trupei, „Cântec pentru prieteni”, a fost lansat în anul 1988. De-a lungul anilor, prin trupă au trecut nume mari ale muzicii românești, Adrian Ordean, Vlad Cnejevici sau Leo Iorga fiind câțiva dintre giganții ai căror nume se leagă strâns de legenda Compact. Cel mai emoționant moment din istoria trupei se petrece în anul 1998, când concertul „Compact - 20 de ani” i-a reunit pe aceeași scenă pe toți muzicienii care, de-a lungul timpului, au făcut parte din această formație. Evenimentul este susținut de Carlsberg, Skyy Vodka, Jim Beam, Golden Tulip și Magic FM. Prețul unui bilet este de 35 de lei. Biletele pot fi cumpărate de la Supporter Sports Pub & Grill, pe bulevardul Victoriei sau la intrare în Vintage Pub, în ziua concertului. Programul Vintage Pub poate fi consultat zilnic pe www.vintagepubsibiu.ro. Vintage Pub este situat la intersecția străzilor Zaharia Boiu cu Av. Ilie Măcelaru.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Zaharia Boiu , Vintage Pub , Cornel Moldovan , Supporter Sports Pub , Ilie Măcelaru , Teo Peter , Adrian Kiselef , Hotel Golden Tulip , Adrian Tinca , Leo Iorga , Paul Ciuci , Constantin Cămărășan , Ladislau Balaș , Leluț Vasilescu , Programul Vintage Pub , Skyy Vodka , Trupa Compact , Vlad Cnejevici , Jim Beam , Adrian Ordean
Vizualizari: 742
Ultimele comentarii
Acum 48 minute
Eu
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Barosanu
Acum 2 ore
PETRICA
Acum 2 ore
Sibiu.adrian