Miercuri,
11.12.2024
Ninsori Usoare
Acum
1°C

Lucrarile la retelele de apa si canalizare din doua comune, sistate din lipsa banilor

Lucrările la reţelele de apă şi canalizare din comunele sibiene Alţâna şi Slimnic sunt sistate din lipsa banilor, întrucât cele două primării nu au primit bani de la Guvern de aproape doi ani, deşi investiţiile au fost prevăzute în Planul de dezvoltare a infrastructurii din mediul rural.

Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu Ioan Banciu (PSD), comunele Slimnic şi Alţâna nu au primit bani pentru lucrările de infrastructură începute în ultimii doi ani, nici la distribuirea de fonduri din urmă cu aproximativ două săptămâni, transmite corespondentul Mediafax.
"Eu nu spun că este rău că alte comune au primit bani, la actuala împărţire de fonduri. Toate erau îndreptăţite să primească. La toate comunele banii sunt necesari, pentru că sunt începute lucrări la reţelele de apă şi canalizare. Ce spun eu este de ce nu au primit şi cele două comune. Mi se părea corect să fi primit şi ei ceva bani pentru a continua lucrările. Nu pot să spun dacă primăriile cu primari PDL au primit mult sau puţin, pentru că dacă cele două (în care sunt primari PSD - n.r.) nu au primit deloc, nu există termen de comparaţie", a declarat, luni, corespondentului Mediafax, Ioan Banciu.
Primarii celor două comune spun că au sistat lucrările la reţelele de apă şi canalizare din lipsa banilor.
"Am primit o singură tranşă de bani din care am realizat mai puţin de un kilometru de canalizare. Banii s-au terminat repede şi de doi ani nu am mai primit nimic. Reţeaua ar trebui să aibă peste 11 kilometri, dar dacă nu primim bani nu avem de unde continua lucrările", a declarat Ioan Bucşă, primarul comunei Alţâna.
El a spus că plănuieşte să meargă la Bucureşti pentru a discuta cu reprezentanţii ministerului de resort posibilitatea reluării finanţării proiectului.
"Trebuie să mă duc la Bucureşti să văd ce pot rezolva. Dacă cumva s-au terminat banii pe Ordonanţa 7 (OUG 7/2006 privind Planul de dezvoltare a infrastructurii din mediul rural - n.r), o să încerc să caut alte surse de finanţare a proiectului, că nu mai putem sta cu el aşa", a declarat Ioan Bucşă.
Primarul comunei Slimnic, Virgil Şoroştinean, este convins că omiterea comunei sale de la finanţarea lucrărilor are rădăcini politice.
"Totul e numai politic, că ce altceva să fie. Din 2009 nu ne-au mai dat niciun ban. Am tot făcut adrese la minister, dar nu ne-au dat nici bani şi nici răspuns la adrese", a declarat Virgil Şoroştinean.
Potrivit acestuia, aproximativ 30 la sută din lucrările la reţeaua de apă şi canalizare din localitatea aparţinătoare Ruşi sunt finalizate, dar, momentan, lucrările sunt sistate din lipsa fondurilor, firma care a câştigat licitaţia refuzând să mai lucreze dacă nu este plătită.
Vicepreşedintele CJ Sibiu Ioan Banciu consideră că, din cauza infrastructurii deficitare, aproape un sfert dintre comunele din judeţul Sibiu sunt "uitate de lume".
"Cred că, decât extinderea dezvoltării rurale cu săli de sport, ar fi trebuit finalizate lucrările începute la reţelele de apă şi canalizare. Nu spun că nu sunt necesare săli de sport în mediul rural, dar cred că trebuiau făcute într-o etapă ulterioară", a declarat Ioan Banciu.
El a afirmat că în comunele Apoldu de Jos, Ludoş, Păuca, Loamneş, Laslea, Valea Viilor, Dârlos, Iacobeni, Bruiu, Merghindeal şi Chirpăr, cu localităţile aferente, nici măcar nu sunt începute lucrări de infrastructură.
Guvernul a alocat, recent, 1.620.000 de lei pentru continuarea lucrărilor la reţelele de apă şi canalizare în comunele Arpaşu de Jos, Cristian şi Poplaca şi suma de 3.894.000 de lei pentru construcţia de baze sportive în zece localităţi din judeţul Sibiu.
Din cele 13 localităţi din judeţul Sibiu care au primit bani, patru sunt conduse de primari PSD, patru de primari PDL, trei de primari PNL, una de primar FDGR şi una de primar independent.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus