Răspunsul este simplu: o fac praf şi îşi bat joc de ea.
Prin anii `70 ai secolului trecut, când s-a decis remodelarea zonei Piaţa Unirii, s-a decis construirea acolo a Casei de Cultură. Cum cultura comunistă era a poporului şi pentru poporul ce trebuia îndobitocit, a fost dată spre administrare sindicatelor din Sibiu. Aşa a rămas şi după Revoluţie şi iată că un concept a devenit o realitate juridică.
O realitate ce s-a dovedit dezastruoasă pentru clădirea din centrul oraşului. Structura construită era considerată una dintre cel mai inovative, ca stil, lucrări din ţara noastră. Era modernă, arăta bine şi devenise zona principală de distracţie a sibienilor, acum 30 de ani. Aşa a rămas şi în primii ani de democraţie, dar totul s-a sfârşit foarte repede.
Cine nu îşi aminteşte de concertele din sala mare sau de piesele de teatru. Când eram în şcoală cred că toţi am avut serbări la Casa de Cultură, apoi acolo se ţinea Balul Adolescenţilor Milionari sau Festivalul de Teatru sau cel de Antropologie. Acolo se făcea politică, artă şi comerţ (cam toate târgurile sibiene erau acolo).
Dar în clădirea aceea cei doi directori, atât de incompetenţi, nu au investit nimic şi astăzi clădirea arată jenant, se fac concerte de doi lei, târgurile s-au mutat, politica se face în alte săli şi distracţia se traduce printr-un cabaret slinos şi un club cocalar.
Ştiu că la un momendat municipalitatea sibiană a dorit achiziţionarea sălii şi renovarea ei, dar sindicaliştii s-au luptat şi au rămas cu ruina ce este astăzi Casa de Cultură. La cât efort au depus în a-şi apăra clădirea credeai că vor investi un pic în ea, că o vor mai aranja şi reintegra în circuitul cultural şi activ diurn al Sibiului. Credeam că odată cu plecarea lui Stratulat care a făcut praf clădirea prin indolenţa şi nepăsarea proprie, dar mai ales prin incapacitatea sa, noul manager o va reabilita. Din păcate am avut doar iluzii, iar astăzi Casa de Cultură devinde la propriu şi la figurat un pericol de alterare a vieţii oraşului. La propriu pentru că este într-o stare proastă, la figurat prin ceea ce se întâmplă în interiorul ei.
Oricine bine intenţionat din Sibiu ar putea revitaliza acea clădire. Uitaţi-vă ce au făcut unii sibieni cu spaţii mai mici, mai insalubre şi mai prost poziţionate care acuma sunt focus – point-uri ale vieţii sibiene. Este evident că având o strategie coerentă şi susţinută, Casa de Cultură ar redeveni unul dintre punctele centrale ale Sibiului.
Primul element ce trebuie schimbat este numele. Sună comunist, sună banal sună de anii `40 stalinişti. Apoi trebuie reabilitată şi renovată. Nici mochetele nu mai sunt de calitate, iar elementele iniţiale ce îmbrăcau clădirea atât în interior cât şi în exterior au fost înlocuite cu materiale de proastă calitate sau lăsate să se strice.
Un manager competent ar trebuie să creeze o agendă de evenimente de calitate care să readucă oraşul în interiorul clădirii. Festivalele noastre ar trebui să revină în acest spaţiu. Ar trebui să avem expoziţii, spectacole, întâlniri şi multe alte acţiuni în locul evenimentelor obscure care se întâmplă astăzi. Alte spaţii pot fi închiriate pentru cluburi, restaurante, etc.... dar şi pentru firme ce şi-ar deschide birouri în acea clădire.
Casa de Cultură este astăzi una dintre cele mai urâte pete negre ale Sibiului. Astăzi arată banal, arată urât, nu este la nivelul de calitate al Sibiului. Normal că trebuie făcut ceva şi chiar cred că întreaga comunitate locală ar trebui să se implice în vreun fel în salvarea acelei clădiri, ce are mai mari şanse în a fi demolată, decât a rezista peste alţi ani.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 896
Ultimele comentarii
Acum 24 minute
Eu
Acum 59 minute
Sibian
Acum 1 oră
Barosanu
Acum 1 oră
PETRICA
Acum 1 oră
Sibiu.adrian