Avem următorul caz: un partid greșește o parte din lista de candidați la alegeri. Adică votează unii, care nu ar fi avut acest drept, neplătindu-și taxa de membru, de exemplu. Ce fac liberalii? Unul dintre ei semnalează Curtea de Onoare și Arbitraj care demarează o anchetă. Găsește întemeiată sesizarea individului și revocă mandatul întregului Biou Politic, cu președintele în frunte. La alegerile respective, pentru funcția de președinte a fost un singur candidat, votat cu majoritate covârșitoare. În locul conducerii vechi este numită o conducere nouă, formată în mare din aceiași oameni. Statutul partidului este respectat întocmai. Chit că se dau peste cap alegerile de la anul, chit că trebuie organizate din nou alegeri, la care vor participa din nou aceiași oameni. Dacă așa scrie la statut, așa s-a făcut. Ce ar fi făcut pesediștii? Imposibil de studiat cazul, pentru că nimeni nu ar fi făcut o reclamație. Și dacă ar fi fost făcută, nu ar fi fost înregistrată la București. Ce ar fi făcut pedeliștii? Imposibil de studiat cazul, pentru că nimeni nu ar fi făcut o reclamație. La alegerile lor a candidat doar cine a ieșit. Cine și de ce să mai facă o contestație? Dacă ar fi făcut totuși cineva o petiție, ar fi fost exclus din partid. În PD-L se muncește, nu se vorbește. Ce ar fi făcut conservatorii? Imposibil de studiat cazul, pentru că nimeni nu ar fi făcut o reclamație. Nu ar putea să strângă destui membri, ca să-i pună pe liste, d-apăi să se mai facă și contestație... Liberalii se lovesc în aceste zile de un caz similar la Dumbrăveni. Primarul lor de acolo nu le mai răspunde liderilor partidului la telefon. E liberal doar în acte, și nici măcar acolo, pentru că nu și-a mai plătit indemnizație de peste un an. Conform protocolului semnat în cadrul USL, primarul liberal, împreună cu majoritatea din consiliu, formată din PSD și PNL ar trebui să-l schimbe din funcție pe viceprimarul PD-L. Nu se întâmplă așa, pentru că nu vrea primarul. Ce fac liberalii? Nimic, pentru că deocamdată nu le permite statutul. Ce ar fi făcut pesediștii? Dar conservatorii? Câteodată, ca să fii politically correct, trebuie ca mâna stângă să dea cu ciocanul peste mâna dreaptă. Dar e util? Liberalii cu tot politicăliul lor corect sunt tot timpul cu mult în jos în sondaje, față de pesediști sau democrat-liberali.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Biou Politic
Vizualizari: 620
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Q
Acum 10 ore
Newman
Acum 11 ore
Ron
Acum 12 ore
Eu
Acum 12 ore
Emil