Vineri,
19.04.2024
Partial Noros
Acum
2°C

Sibiul primeste cei mai putini bani din tara pentru finantarea serviciilor de ambulanta

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, susţine că în ultima perioadă reprezentanţi ai ministerului au făcut controale inopinate la serviciile de Ambulanţă şi SMURD din mai multe judeţe ale ţării şi că principalele nereguli descoperite sunt legate de management, adăugând că aceste acţiuni vor continua.

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, într-o conferinţă de presă la Oradea, că în ultima perioadă reprezentanţi ai ministerului au făcut mai multe verificări şi evaluări la serviciile judeţene de Ambulanţă şi SMURD, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit lui Cseke, aceste controale s-au desfăşurat în mai multe judeţe din ţară.
"Principalele probleme sesizate au fost legate de managementul acestor servicii. Trebuie să se înţeleagă foarte clar: serviciile medicale de urgenţă trebuie să funcţioneze după reguli foarte dure, după reguli militare. Pentru că vorbim de un serviciu care decide, de multe ori, limita dintre viaţă şi moarte", a spus Cseke.
Tot legat de aceste servicii, Cseke a menţionat că luni la minister, se va discuta propunerea de implementare a unor standarde de cost pentru serviciile de ambulanţă, pentru ca fiecare judeţ să primească bani în funcţie de numărul locuitorilor.
"În finanţarea serviciilor de ambulanţă până acum nu existau reguli clare de finanţare. (...) În judeţul Tulcea, de exemplu, finanţarea este de 74,86 de lei pe cap de locuitor, este cel mai mult, în timp ce la Sibiu, care este şi centru universitar, finanţarea este cea mai mică, de 16,28 de lei pe cap de locuitor, deci primeşte de patru ori mai puţini bani", a declarat Cseke.
Cseke a spus că în următorii trei ani ministerul va lucra la "o apropiere a acestor tarife", pentru că nu este normal ca Prahova, de exemplu, care este cel mai mare judeţ al ţării, să aibă un cost de doar 24,1 lei şi un buget de 19,7 milioane de lei.
"Tulcea este al doilea cel mai mic judeţ din ţară şi are un buget aproape identic", a spus el.
Ministrul Sănătăţii a mai spus că în următorii trei ani vor fi create "reguli clare legate de standardele de cost", astfel încât toate judeţele să primească bani în mod corect.
"În primul an, tariful minim, deci sub care nu se va situa niciun judeţ, va fi de 23,5 lei pe cap de locuitor şi maxim de 37 de lei", a afirmat Cseke.
 
El a precizat că o altă deficienţă descoperită a fost legată de nerepectarea unor proceduri stabilite prin ordin de ministru, adăugând că aceste controale inopinate vor continua şi în perioada următoare.
"Vor fi sancţiuni", a spus el, menţionând că în unele situaţii există deja proceduri de cercetare disciplinară în curs.
Totodată, Cseke a afirmat că, într-o săptămână, ministerul va începe procesul de selecţie prin concurs a şefilor de servicii de Ambulanţă, concurs care se va desfăşura la nivel naţional, şi nu la nivel local.
"Toţi vor da concurs la nivel naţional, la Bucureşti", a spus el.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 259

Comentarii

1 comentarii

ighen

Acum 12 ani

domnu Sinistru al Sanatatii a inventat regula compensatiei: cine primeste mai putini bani ia in schimb cele mai multe mui. in sfarsit Sibiul este si el pe primu loc la ceva: la luat mui.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus