Reforma-repriza a doua: economia

A spus-o guvernul, rezultă şi din aranjamentele cu Fondul, reforma este concepută în faza a doua pe calapodul economic. S-au expus destul de lămuritor parametri acesteia. Cu toate lămuririle, cu toate explicaţiile, stăruie un set de întrebări  vădit preocupante.

Prima pe care mi-o pun se referă la faptul dacă este echilibrat concepută. Economia este un ansamblu de factori intercondiţionali. Aş sublinia că probabil cel mai important dintre aceştia se referă la sursele de venituri specifice unei ţări. Este important să se evite pierderi dar tot atât, dacă nu chiar peste măsură  este să se pună în valoare, să se eficientizeze optimal resursele, disponibilităţile. Aş face o relaţie spre exemplu cu agricultura. Viitorul va pune accent pe capacitatea de alimentare a unei populaţii tot mai numeroase. Valorificarea optimă a capacităţilor noastre agricole, producătoare dar totodată şi prelucrătoare ar fi o oportunitate de primă mărime, cu rezultate scontate. Dacă este vorba să fim sprijiniţi în totul dezinteresat în revigorarea economică, mi s-ar părea firesc ca cel puţin o egală atenţie faţă de soarta regiilor să se acorde şi agriculturii.

Economişti de marcă au ridicat la timpul său anume întrebări cu privire la substratul aranjamentelor cu FMI. Le-am subliniat într-un comentariu anterior fără a-mi fi dat seama dacă aveau sau nu dreptate. Modul în care se pune problema acum, în această fază, readuce un sentiment de nelinişte sau cel puţin nedumeriri. Pare evident că măsura forte a eficientizării marilor regii energetice, a celor din  transporturi, din minerit, va fi privatizarea. Se poate miza şi pe îmbunătăţirea managementului, pe depolitizarea factorilor de decizie dar, pluteşte în atmosferă cu greutate specifică privatizarea. Guvernul, prin vocea primului ministru ne-a liniştit în ideea că nu se va repeta episodul „Petrom”, o ruşine de privatizare, că statul îşi va menţine pachetul majoritar de acţiuni şi deci, latitudinea deciziei strategice.

Uşor de zis, greu de făcut.

Nu cred că avem investitori autohtoni în măsură să concureze la valorile, la preţurile ce vor fi puse în discuţie, la sarcinile pe care le reclamă gestionarea unor asemenea coloşi. Cu atât mai vârtos, investitorii străini nu se vor înghesui la pot fără a avea în mână cârma. Explicaţiile date pe această temă de Jeffrey Franks nu mi s-au părut convingătoare. Ar fi extraordinar ca aceste unităţi să fie aduse la profit în care investitorii străini să fie interesaţi la cote minoritare.

Stăruie două bănuieli. Una, că după exemplul Romtelecom, Petrom, Sidex etc. se mizează la preluarea comenzii de către străini şi în domeniul energetic. A doua, că preocuparea Fondului şi nu numai, ocoleşte stimularea surselor de venit, pentru a nu deveni concurenţiali, pentru a păstra piaţa la dispoziţia produselor străine.

Este înafara oricărei îndoieli, regiile trebuie să-şi îmbunătăţească managementul, să iasă de sub spectrul influenţelor politice, două racile ce apasă cu greutate eficienţa lor. Văd greutăţi mari în această privinţă. Interesele axate pe interacţiunea economic-politic în acest domeniu, mi se par indestructibile. Preşedintele Băsescu le-a relevat, inclusiv trăsătura lor transpartinică, ba şi-a exprimat şi domnia sa îngrijorarea cu privire la posibila lor destructurare. Ele, aceste interacţiuni au căpătat de-acum semnificaţia, valoarea unor veritabile mentalităţi, greu de scos din minţi. Forţa decizional-politică în stare să le disloce, de putere supracomparabilă, nu pare a fi apărut încă. Se vor găsi o mie şi una de mijloace şi modalităţi de obstrucţionare, de contracarare.

Nu în ultimul rând şi poate cu cel mai greu impact îl va avea rezonanţa măsurilor la populaţie. Este îndeobşte cunoscut, pe spinarea acestor regii s-au aşezat cu greutate, măsurile de subvenţionare sau de înlesnire a unor sarcini precum menţinerea sub control a preţurilor la gaze, la curentul electric, la alte utilităţi. Ele le-au afectat profund randamentul cum şi, au contribuit la sarcini, la arierate. S-a spus, nu mai pot fi tolerate. Se marşează pe liberalizarea preţurilor. Acestea vor tinde a se alinia preţurilor de pe piaţa internaţională, inducând o contradicţie fundamentală între preţuri de o parte şi veniturile celei mai mari părţi a populaţiei de altă parte. Ele ameninţă să fie pur şi simplu insuportabile. Condiţii în care este de aşteptat o puternică rezistenţă la implementarea lor.

Problema n-a scăpat sferei de preocupări a guvernului, probabil nici a reprezentanţilor Fondului. Ni se spune că sarcinile derivând din acest aspect al reformei vor fi de data aceasta judicios aşezate, respectiv cu pondere pe cei avuţi, mai puţin sau deloc pe cei săraci. Bine era dacă s-ar fi procedat ca atare şi până acum doar că, nu se ştie încă reacţia la nivelul potentaţilor, în mâna cărora stau preponderent pârghiile de comandă.

Şi, întrebarea de fond a întregului evantai de probleme: unde, care este puterea politică în stare să le facă faţă? Se poate anticipa cu uşurinţă, măsurile preconizate vor induce un puternic curent de preocupare la populaţie. Cei ce şi le vor asuma se vor angaja pe un mare risc politic. În chip nefericit, ele străjuiesc implacabil rundele electorale de anul viitor. Dacă măsurile intreprinse până acum pe calea reformei, în pofida efectelor la sondaje, ar putea permite o revigorare pentru anul viitor în măsură să remodeleze opţiunile, cele derivând din restructurarea economică ar putea repune în discuţie încrederea.

Actuala opoziţie n-a reacţionat până acum. Cu siguranţă nu se va înghesui la asumarea lor. Dimpotrivă, este de aşteptat să adopte ca şi până acum o atitudine obstrucţionistă. Şi le-a asumat în schimb actuala coaliţie la putere, actualul guvern. Care vor fi urmările?

Dacă mersul general al economiei va urma un trend ascendent astfel cum se prognozează, cu oarecare reviriment la nivelul de trai, sau cel puţin încredinţând speranţa într-o îmbunătăţire, s-ar putea ca populaţia să sprijine eforturile. Cu condiţia ca actorii reformei să fie cinstiţi şi de bună credinţă. Ar trebui să se intuiască semnificaţia momentului, anume că este vorba de o adevărată mutaţie, pozitivă, în devenirea României. Să se conştientizeze faptul că reformarea, reaşezarea, este nu numai sarcina politicului, a guvernelor, ci şi a societăţii civile care să-i suporte cu stoicism dificultăţile.