Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu iniţiază mâine, începând cu orele 17:00, o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere în rândul motocicliştilor şi al mopediştilor.
Acţiunea constă într-un marş cu plecare de la Sala „Transilvania”, pe traseul - Sensul Giratoriu (din zona complexelor comerciale Mall) - Staţia Petrom Turnişor, cu oprire în două puncte: P-ţa Unirii şi intersecţia B-dul V. Milea cu B-dul Victoriei, unde membrii a două cluburi de motociclişti, respectiv „Avatar” şi „Mad Dog”, vor distribui pliante şi alte materiale cu caracter preventiv conducătorilor auto aflaţi în traficul rutier.
„Scopul acţiunii este acela de a preveni accidentele rutiere în rândul motocicliştilor, de a promova politeţea rutieră şi conduita responsabilă, de a sensibiliza şi conştientiza participanţii la trafic cu privire la importanţa şi obligativitatea respectării regulilor de circulaţie”, explică poliţiştii sibieni.
Acţiunea se subscrie Campaniei Naţionale de educaţie rutieră „Alege viaţa” iniţiată de Direcţia Rutieră din Inspectoratul General al Poliţiei Române în mai multe judeţe ale României, în parteneriat cu Suzuki România.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Inspectoratul General , Județului Sibiu , Sensul Giratoriu , Direcţia Rutieră , Reprezentanții Poliției Române , Suzuki România , Staţia Petrom Turnişor , Campaniei Naţionale , Mad Dogs
Vizualizari: 511


Ultimele comentarii
Acum 22 minute
Un security
Acum 53 minute
Emil
Acum 58 minute
Emil
Acum 1 oră
Bolt nu mai e ce a fost
Acum 1 oră
D