Duminică,
12.10.2025
Innorat
Acum
14°C

Peste 1.800 de vulpi, prinse pentru vaccin

 

Inspectorii silvici şi cei de la Direcţia Sanitar Veterinară din Sibiu vor începe de joi vaccinarea antirabică a 1.815 vulpi, în ultimii ani scăzând numărul cazurilor de rabie în rândul acestor animale.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Animalelor (DSVSA), inspectorii sibieni vor pune cu mâna momelile cu vaccin, începând de joi, în rampele de gunoi şi pe albiile râurilor din apropierea localităţilor din judeţul Sibiu, relatează Agerpres. 
În perioada 22-24 mai, momelile cu vaccin vor fi răspândite din aer, cu ajutorul unui avion folosit în agricultură.
Cele aproape 1.900 de vulpi din judeţul Sibiu trăiesc în 46 de fonduri de vânătoare, din care 17 sunt administrate de Direcţia Silvică, 23 de Agenţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor şi alte şase fonduri private cu o suprafaţă de 1.575 de km2.
Incidenţa cazurilor de rabie în ultimii ani, în judeţul Sibiu, a avut o scădere semnificativă, respectiv de la 89 de animale diagnosticate în anul 2008 (din care 78 de vulpi) la 18 cazuri în 2009 (16 vulpi). 
În 2010 s-au înregistrat patru cazuri de vulpi cu rabie, iar anul trecut au fost şapte cazuri de animale bolnave de rabie, dintre care şase vulpi.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus