Un bărbat din Sibiu care a câştigat peste 100 de euro cerşind, timp de câteva ore. Din Arpașu de Jos, de loc, bărbatul a plecat azi dimineață cu trenul până la Cluj Napoca, pentru a cerși. Din păcate pentru el, l-a ”săltat” poliția locală din orașul de pe Someș.
"Bărbatul a venit dimineaţa cu trenul la Cluj-Napoca, iar la momentul la care a fost identificat cerşind de către poliştii locali primise deja suma de 467 de lei, având timp, practic, să se întoarcă cu următorul tren acasă. Cetăţeanul a fost amendat, iar suma de bani a fost confiscată", se arată într-un comunicat al Primăriei Cluj - Napoca.
Conform sursei citate, Poliţia locală Cluj-Napoca, prin Serviciul Ordine şi Siguranţă Publică, organizează zilnic acţiuni de depistare a cazurilor de cerşetorie, în încercarea de a combate această activitate ilicită, practicată de un număr relativ ridicat de persoane.
"Procedura legală prevede ca, după legitimarea persoanelor şi aplicarea amenzilor, cei care nu sunt din oraş să fie însoţiţi la gară şi predaţi Poliţiei TF, spre a fi trimişi către localităţile de domiciliu. Din păcate, faptul că în Cluj-Napoca cetăţenii sunt foarte generoşi cu cei care apelează la mila lor, oferind în număr mare sume de bani, mult mai mari decât în alte localităţi, oraşul nostru este în mod constant vizitat de «amatorii» de câştiguri facile şi consistente", se arată în comunicat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 56 minute
Bitt Dannman
Acum 57 minute
Bitt Dannman
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
R.
Acum 1 oră
Q