Jake Shulman-Ment şi ansamblul original care îl însoţeşte în turneul din România, vor concerta în iunie şi în judeţul Sibiu. Primul concert de muzică klezmer va avea loc la Sibiu, iar al doilea va fi dat în faţa publicului din localitatea Hosman. Jake Shulman este un violonist tânăr din New York, care a devenit rapid unul dintre cei mai buni interpreţi ai muzicii klezmer pe scena internaţională. Artistul a adunat un ansamblu original pentru acest turneu, iar concertele reprezintă o colaborare internaţională între muzicieni evrei din New York şi muzicieni români. Schulman este însoţit de Adrian Receanu, clarinet şi caval (Moldova/Franţa), Benjy Fox-Rosen, contrabas şi vocal (SUA) şi Petrica Baranciuc, accordeon (Moldova). Muzica klezmer are o istorie bogată, pe care artişti de pretutindeni o continuă în toată lumea. Klezmer a fost iniţial numele dat muzicienilor evrei din Europa de Est, care cântau la nunţi şi alte celebrări importante. Ei au cântat nu doar pentru evrei, ci şi pentru alte comunităţi cum ar fi români, maghiari,ucraineni, polonezi şi ţigani. Repertoriul lor a inclus o cantitate mare de muzică pur evreiască precum şi pe cea a comunităţilor lângă care au trăit. Între anii 1880 şi 1924 mulţi evrei au plecat în Statele Unite din cauza sărăciei şi a violenţei anti-semite din Europa de Est. Acest lucru şi Holocaustul aproape au şters muzica klezmer din Europa de Est, care a început să cunoască o revitalizare doar în ultimii 20 de ani. Concertele vor avea loc marţi, 7 iunie, de la ora 18:00, în Piaţa Huet, la Ferula bisericii evanghelice şi miercuri, 8 iunie, de la ora 18:30, la Moara Veche din localitatea Hosman.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Piața Huet , Statele Unite , Moara Veche , New York , Adrian Receanu , Benjy Fox , Jake Shulman , Petrica Baranciuc
Vizualizari: 420
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Eu
Acum 3 ore
Sibian
Acum 3 ore
Barosanu
Acum 4 ore
PETRICA
Acum 4 ore
Sibiu.adrian