Neaos rumaneste

No, asta e ce numesc eu o prefață de meniu! Ș-apăi să vedeți continuarea. Sergiana e mama și tata restaurantelor cu specific românesc. De la ia de pe chelneriță până la jumerile însoțite de ceapă roșie dulce, totul e românesc sută la sută. 0 kitsch, 0 înflorituri. Un restaurant neaoș românesc. Cel mai cel la Sergiana e meniul. Care, de fapt, nu e meniu, e nuvelă. E o mașină a timpului care te răpește din Piața Mare, de la umbra Turnului Sfatului și te aruncă sute de ani în spate, între ciobani, pe plaiurile înverzite ale dealurilor țării. Ți-e mai mare dragul să citești meniul ăsta, pentru că fiecare fel de mâncare are mica lui descriere. Una dintre specialitățile chimniței se numește Cerbu chierdut prin ogradă, 10 inși vor ca să-l vadă. Și e un platou gigant ce conține ceafă de cerb la grătar, mușchi de porc umplut cu brânză de capră și spanac, jambon, ciolan la cuptor, pui la grill, dovlecei țărănești, cartofi aurii, sos de hrean, sos picant și usturoi cu maioneză. Dar trebe o gașcă sănătoasă ca să îl devoreze. O poezie de mâncare. Și ia aici îndemn: „Râmă, paște, fuge, zboară/Nu samănă, nici nu ară/Tot ce-i fript și tot ce-i copt/Se mânâncă tot în 8”. Asta dacă v-au căzut ochii pe Mușchiul de vită fedeleș, cu ciuperci bătate de jinars, cu cartofi săsești. Sau de Porcul înfundat de-o capră înverzită și dulcită, prin grădina pârjolită. No ziceți cum să nu-ți fie mai mare dragul să ții în mână meniul ăsta atât de meșteșugit croit. Cu atâtea bucate meșteșugite în față, greu să-ți vină la inimă vreuna. Papanașii ăi faimoși fură de musai. Ș-apăi lângă ei, un biftec cât o roată de cașcaval. Salata de varză murată a dispărut singură-singurică. I-a luat locul aia de ceapă roșie. O minunăție de prânz. Păcat că mi s-or lungit urechile de foame alea 40 de minute cât a durat comanda. Noroc cu jumerile și cu pita de casă. Concluzia baciului, Sergiana e de musai.

 

„Baciul” Gică Popescu