Andi Vasluianu e printre cei mai apreciaţi tineri actori din România. La aproape 37 de ani a jucat în mai multe filme, unele produse „în afară”, iar tot poporul îl poate vedea şi la televizor, în reclamele pentru vopselurile Savana. La Sibiu a venit într-un excelent spectacol al lui Radu Afrim – Miriam W -, dar nu m-am putut abţine să nu fac o remarcă şi la adresa reclamei în care colegul de zugrăvit îl roagă să spună „oac”. Andi e, însă, un spirit vesel şi nu se supără.
Reporter: Dacă spun ”oac” vă supărați?
Andi Vasluianu: Nu, dar asta e altceva, e altă zonă a meseriei.
R.: Dar cred că lumea vă cunoaște destul de mult și din acea reclamă...
A.V.: Nu știu câți mă știu din reclamă, din filme mai degrabă. E adevărat că am un fel de contract cu cei cu care am făcut reclama. Și mai apar anual, așa. Dar astea sunt compromisurile meseriei, ca să trăiești mai bine, așa, mai normal. Teatru fac de foarte mulți ani.
R.: E un compromis dureros?
A.V.: Nu, pentru că e tot meseria mea, până la urmă. Câteodată, o reclamă poate fi un scurt metraj foarte bun. Poate să aibă calitate, nu neapărat referitor la clipul acesta, dar ar putea să amuze, să emoționeze și așa mai departe. Eu cred foarte tare că, în ziua de azi, nu mai e loc de fals. Altfel, publicul te amendează. Publicul e intoxicat de TV, unde lucrurile funcționează natural cumva, chiar dacă e vorba de lucruri oribile, de lucruri din altă clasă. Nu sunt pentru televiziune de nicio culoare, ba din contră eu cred că televiziunea este dușmanul nostru, al meseriei de actor, de teatru, de regie.
R: Dar românii se uită numai la televizor, în majoritate.
A.V.: Asta e, asta e greu pentru noi, pentru că avem nevoie de public în sală, și la teatru și la cinema. La teatru, Doamne, ajută, avem public. La film, nu e chiar așa, nici nu prea există săli de cinema și omul a devenit mult mai comod.
R.: E prima prezență la FITS?
A.V: Am mai fost cu ani în urmă, cu Teatrul Act.
R.: E cel mai mare?
A.V.: Din România, da.
R.: Vocile critice susțin că spectacolul de stradă de la Sibiu e mai mult circ...
A.V.: Dar acesta e spectacolul de stradă. A plecat de la ”commedia dell’arte”, care e pentru vulg, pentru oamenii din stradă. Și cred că a evoluat către zona de circ și, în general, către teatrul ambulant. E un lucru foarte fericit această îmbinare a spectacolului de stradă cu cel de sală. După părerea mea, între FITS și TIFF merită pus semnul egalului, deoarece sunt cele mai frumoase festivaluri de artă din țară. Chiar mă duc și la TIFF.
R.: Andi Vasluianu unde se simte mai bine? La FITS sau la TIFF?
A.V.: Acum, mă întrebi cum e mai bine, dacă merg mai bine cu dreptul sau cu stângul. Nu pot, merg cu amândouă. Ce-mi dă teatrul nu-mi dă filmul și invers. Ce îmi dă teatrul pot să folosesc în film, ce-mi oferă filmul pot să folosesc în teatru. Combinația asta e foarte frumoasă, mă simt foarte bine.
R.: În ultimul timp, FITS a insistat pe teatrul supra-realist, pe o reinterpretare a ceea ce credeam că e teatrul clasic. Anul acesta aceasta ați venit cu un spectacol ...
A.V.: ... realist absolut.
R.: Unde e viitorul?
A.V.: Eu nu cred că există o cale. Există atâtea variante câți regizori lucrează. De ce și azi se mai pune Hamlet în scenă?Fiecare are o părere despre. E important să existe păreri diferite. Și nu e nicio supărare, cu cât suntem mai mulți, cu atât mai bine.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 474


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
BOGDAN
Acum 3 ore
Unul
Acum 3 ore
Gen
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Claus