Alături de Braşov şi Bucureşti, Sibiul va fi în această săptămână, gazda unor întâlniri între poeţii români şi germani. Goethe-Institut Bukarest şi Centrul de Carte Germană, în colaborare cu Revista Poesis Internaţional, şi-au propus să înlesnească dialogul între poeţii tineri din Germania şi România, reprezentanţii unor generaţii de scriitori caracterizaţi prin dinamism şi tehnici neconvenţionale de comunicare artistică. La întâlnirea de la Sibiu vor participa Björn Kuhligk, Daniel Falb, Rita Chirian şi Radu Vancu, care vor citi câte o selecţie din cele mai noi poeme. Seara de lectură va fi moderată de Claudiu Komartin, redactor şef al Revistei Poesis. Cu acelaşi prilej se va lansa un nou număr din revista Poesis Internaţional, care va cuprinde un capitol special dedicat poeţilor Ulrike Almut Sandig, Björn Kuhligk, Daniel Falb şi Uljana Wolf. Serile de lectură se vor desfăşura în perioada 8-11 iunie, iar întâlnirea de la Sibiu va avea loc sâmbătă, 11 iunie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas.
Programul:
Bucureşti: 8 iunie, ora 19.00, Clubul La Scena
Participă: Ulrike Almut Sandig, Björn Kuhligk, Gabriel Daliş şi Svetlana Cârstean
9 iunie, ora 19.00, Clubul La Scena
Participă: Daniel Falb, Uljana Wolf, Andrei Gamarţ şi Val Chimic
Braşov:
10 iunie, Librăria Okian, ora 17.00
Participă: Uljana Wolf, Ulrike Almut Sandig, Andrei Dósa şi Mihail Vakulovski
Sibiu:
11 iunie, ora 18.00, Librăria Humanitas
Participă: Björn Kuhligk, Daniel Falb, Rita Chirian şi Radu Vancu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Radu Vancu , Librăria Humanitas , Claudiu Komartin , Rita Chirian , Mihail Vakulovski , Andrei Gamarţ , Björn Kuhligk , Poesis International , Carte Germană , Clubul La Scena , Daniel Falb , Institut Bukarest , Librăria Okian , Revista Poesis Internaţional , Revistei Poesis , Uljana Wolf , Ulrike Almut Sandig , Val Chimic , Andrei Dosa , Svetlana Cârstean , Gabriel Daliş
Vizualizari: 386
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Cornel Sibianul
Acum 7 ore
Ada
Acum 7 ore
Ioan Rotar
Acum 7 ore
Rotar
Acum 8 ore
EVREU