Ploile care se vor abate asupra Sibiului în următoarele patru-cinci zile vor opri lucrările de refacere a asfaltului de pe strada Alba Iulia, lucrări care afetează serios traficul rutier. Până acum, lucrările de refacere au fost demarate doar pe câte o bandă: frezarea se făcea noaptea, iar pe timp de zi angajaţii DPC turnau noul strat de asfalt. Până la oprirea ploilor, însă, lucrările vor fi sistate.
În altă ordine de idei, reprezentanţii administraţiei locale anunţă că strada Căprioarelor este aproape de finalizare. Constructorul a turnat în această săptămână uzura şi urmează să toarne asfalt pe trotuare. Pe strada Cerbului reţelele de apă şi canalizare sunt finalizate, urmând ca societatea de gaz să intervină pentru reabilitarea reţelei proprii.
Săptămâna viitoare se va finaliza la stadiul de asfalt primul tronson al străzii Paris, până la strada Măgheranului. Lucrările vor continua pe cel de-al doilea şi ultimul tronson al acestei străzi, situat între strada Măgheranului şi strada Traian Demetrescu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Alba Iulia , Traian Demetrescu
Vizualizari: 262


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Cg
Acum 3 ore
Newman
Acum 4 ore
Haha
Acum 4 ore
Nimic nou
Acum 4 ore
Vivi Dragan