Marţi,
14.05.2024
Partial Noros
Acum
16°C

S-au luat la harta, de Rusalii

În ultimele zile, poliţiştii sibieni au efectuat cercetări pentru stabilirea împrejurărilor şi cauzelor în care s-au produs mai multe infracţiuni cu violenţă în judeţul Sibiu, se arată într-un comunicat al IPJ Sibiu. 

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Avrig cercetează un bărbat sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni cu violenţă, după ce acesta a înjunghiat o persoană. 
Agresiunea a fost sesizată telefonic în cursul zilei de 12 iunie, în jurul orelor 17, în urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate de poliţişti fiind stabilit faptul că în localitatea Mârşa s-a produs o altercaţie între A.D., autor al agresiunii şi V.M., victimă. 
Victima, în vârstă de 30 de ani, domiciliată în localitatea Mârşa, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, s-a deplasat la domiciliul autorului agresiunii, A.D. (20 de ani), unde a provocat un scandal care a degenerat în acte de violenţă în timpul căreia A.D. a lovit victima cu un cuţit de bucătărie. 
Victima a fost transportată la Spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. 
Cercetările în acest caz sunt continate de poliţiştii din Avrig, urmând ca în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale acordate victimei să fie stabilită încadrarea juridică a faptei.   
 
Poliţiştii din Ocna Sibiului au fost sesizaţi telefonic în noaptea de 13 iunie, în jurul orelor 03, cu privire la faptul că la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu s-a prezentat o persoană (V.S., în vârstă de 19 ani, domiciliat în localittaea Mândra), victimă a unei agresiuni ce s-a produs în localitatea Loamneş. 
În urma cercetărilor şi  investigaţiilor efectuate s-a stabilit faptul că în timp ce M.N. (21 de ani, domiciliat în Loamneş) se afla cu autovehiculul staţionat în curtea interioară a unui bloc din localitatea Loamneş, a fost agresat de 3 bărbaţi, identificaţi de poliţişti, care i-au spart geamul portierei autoturismului şi au lovit maşina cu picioarele. Bărbatul s-a speriat şi a plecat de pe loc cu viteză, acroşând piciorul unuia dintre agresori. 
Cercetările în acest caz sunt continate de poliţiştii din Ocna Sibiului, urmând ca în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale acordate victimei să fie stabilită încadrarea juridică a faptei.   
 
Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Roşia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în localitate a avut loc un conflict între doi bărbaţi. 
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că în seara zilei de 13 iunie, în jurul orelor 19, S.N. (39 de ani, domiciliat în localitatea Roşia), pe fondul consumului de alcool şi a unei altercaţii avute în urmă cu câteva ore cu M.E. (23 de ani, domiciliat în localittaea Roşia), pe fondul unor neîntelegeri referitoare la un telefon mobil, s-a deplasat în curtea imobilului în care locuieşte M.E., având asupra sa o bâtă de lemn, cu care i-a aplicat acestuia o lovitură după care a fugit. Ulterior, S.N. a fost identificat pe stradă de rudele vicitmei, care i-au aplicat o lovitură cu aceeaşi bâta, pe care acesta o abandonase. 
Cercetările în acest caz sunt continate de poliţiştii Postului de Poliţie Roşia, urmând ca în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale acordate victimelor să fie stabilită încadrarea juridică a faptei.   

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus