Peste 10.300 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, în perioada 17-23 iunie, cele mai multe fiind în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Iaşi, Arad, Hunedoara, Sibiu, Bihor şi Timişoara, informează, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la nivel naţional sunt înregistrate 10.309 locuri de muncă vacante. Cele mai multe posturi vacante sunt în Bucureşti (2.014) şi în judeţele Cluj (996), Iaşi (550), Arad (447), Hunedoara (431), Sibiu (412), Bihor (347), Timişoara, Harghita (câte 306) şi Mureş (297).
Cele mai puţine oferte de muncă sunt înregistrate în judeţele Caraş-Severin (14), Ialomiţa (27), Covasna (34), Buzău (48), Olt (54), Mehedinţi (59), Botoşani (65), Prahova (71), Sălaj (72), Giurgiu (73), Alba (82), Galaţi (85) şi Suceava (96).
La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate 788 locuri de muncă, cele mai multe pentru ingineri şi subingineri, director magazin (133), programator (43), consilier financiar-bancar (21), medic specialist (17) sau inspector asigurări (16).
Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 9.521 locuri de muncă, dintre care 860 pentru confecţioner-asamblor articole din textile, 604 pentru muncitor necalificat în industria confecţiilor, 419 pentru operator confecţioner în industria de îmbrăcăminte-ţesături, tricotaje, materiale sintetice, 234 pentru agent securitate, 173 pentru operator vânzări prin telefon, 125 pentru ospătar (chelner) şi 110 pentru lăcătuş mecanic.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ocuparea Forţei , Agenția Națională
Vizualizari: 245
Ultimele comentarii
Acum 29 minute
Dincă Constantin
Acum 51 minute
Sibiu 2025
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Baciul obsecvios
Acum 2 ore
Hermannstadt