Marți,
30.12.2025
Ninsoare
Acum
-4°C

ANL-uri noi pentru tineri si gratuitati la transport pentru batrani, la Medias

Consilierii locali medieşeni se întrunesc în şedinţă ordinară luni, 27 iunie, la ora 16:00, în Sala „Daniel Thellmann“ a Primăriei.

Până în acest moment au fost incluse pe ordinea de zi 21 proiecte de hotărâre.

Un prim proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi se referă la repartizarea unor locuinţe pentru tineri construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în regim de închiriere.

Consilierii locali vor avea pe masa de lucru proiectul de hotărâre privind aprobarea listei pensionarilor care au vârsta standard de pensionare şi care beneficiază de gratuităţi pe transportul local în comun pentru luna iunie 2011.

Un alt proiect aflat pe ordinea de zi se referă la aprobarea listei cu persoanele care îndeplinesc prevăzute de legile speciale în vigoare la transportul local în comun pentru luna iulie 2011. Un alt proiect de hotărâre se referă la aprobarea Planului de ordine şi siguranţă publică a municipiului Mediaş.

Tot în şedinţa Consiliului Local din această luna se va discuta proiectul de hotărâre privind aprobarea Proiectului Tehnic şi a indicatorilor tehnico – economici actualizaţi, pe noul amplasament, al obiectivului de investiţii „Centru de îngrijire şi  asistenţă persoane vârstnice în municipiul Mediaş.

Un alt proiect aflat pe ordinea de zi se referă la aprobarea Proiectului Tehnic şi a indicatorilor tehnico - economici pentru obiectivul „Modificare configuraţie Reţea Contact Troleibuze – sens giratoriu la intersecţia str. Ac.I.Moraru cu str. Carpaţi şi Podul peste Târnava Mare în municipiul Mediaş.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus