Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Azi incep Feeric Fashion Days

Timp de trei zile, moda, frumusețea modelelor și creațiile vestimentare unicat pun stăpânire pe Sibiu. Pentru următoarele trei zile, Sibiul dă ora exactă în moda din România. 

Cea de-a patra ediție a Feeric Fashion Days se dorește a fi o punte de legătură între modă și celelalte arte. Alături de creațiile vestimentare, fotografia, muzica și dansul își dau mâna pentru un spectacol de trei zile ce nu se rezumă doar la modă. „Dorim să creăm interacțiune între arte. Am gândit un concept spectaculos și suntem onorați să susținem acest show în Sibiu”, spune Dumitru Preda, producătorul general al Feeric Fashion Days. Cel mai spectaculos moment al festivalului este, fără îndoială, Gala. Împărțită pe două zile, joi și vineri, Gala Feeric va avea loc în Piața Mică, pe o pasarelă suspendată, paralelă cu Podul Minciunilor. În fiecare seară, pe această pasarelă vor fi prezentate colecții semnate de cinci designeri diferiți. „Colecția mea este inspirată din poveștile de pe mare, cu pirați și marinari. Sunt materiale deosebit de frumoase pentru că mi-am dorit să fie o colecție purtabilă, să ofere doamnelor eleganță și în același timp să atragă atenția”, spune Sorana Darclee, unul dintre designerii care își vor expune creațiile în prima seară de gală. Alături de gala împărțită pe două zile, Antonia Giurgiu prezintă o colecție inspirată din simbolistica baletului rusesc. „Prezentarea colecției va avea loc în Sala Oglinzilor a Forumului Democrat al Germanilor din România. Are o cromatică plăcută, materiale deosebite, folosind ca sursă de inspirație baletul rusesc”, spune Antonia Giurgiu despre colecția sa.
 
Programul Feeric Fashion Days:
 
Miercuri 22.06
 
WORKSHOP – “Corsetul – numitor comun între atunci şi acum” Centrul Habitus, ora 19.00,  susţinut de studenţii Secţiei de Design Vestimentar din cadrul Facultăţii de Istorie şi Patrimoniu,  ULBS
VERNISAJ – Expoziţie de Fotografie de Modă, ora 20.00, Sala de expoziţii a Primăriei Sibiu. Fotografi: Oltin Dogaru, Oana Mihoc, Andrei Colotelo, Elena PAsca
FASHION DRAMA – “Eu sunt două femei” / costume Antonia Giurgiu, regia Bogdan Saratean, ora 22.00, Atrium classic Café
 
Joi 23.06
Prezentare colecţie ANTONIA GIURGIU / încălţăminte DONATELLA, ora 19.00, Sala Oglinzilor, Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu, coafuri LUCIANO, Foarfeca de Aur (Cluj Napoca), machiaje Bianca Grabcev/Salon YSSIMA, decoruri Eventi Bianchi
GALA FEERIC – partea I, ora 21.00, Piaţa Mică.
Colecţii: Norina St, Vika Gorenco, Sorana Darclee, Daniela Ciucă, Sandra Chira
coafuri: LUCIANO, Foarfeca de Aur (Cluj Napoca)
machiaje Bianca Grabcev/Salon YSSIMA
minirecital: Radu Nechifor (elev al maestrului Gheorghe Zamfir)
AFTERPARTY ora 23.00 în Liquid The Club
 
Vineri 24.06
Prezentare colecţie LUCIAN RUSU/încălţăminte DONATELLA, Moara Boromir, ora 14.00
GALA FEERIC – partea II, ora 21.00, Piaţa Mică
Colecţii: Catinca Roman, A&S Negulescu, Rue des Trucs, Katveen, Natalia Vasiliev
coafuri: LUCIANO, Foarfeca de Aur (Cluj Napoca)
machiaje: Bianca Grabcev/Salon YSSIMA
moment sustinut de Teatrul de Balet Sibiu, coregrafie Adela Craciun primbalerin Opera Națională București,
AFTERPARTY ora 23.00 în Liquid The Club

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus