Traian Băsescu l-a numit trădător pe Regele Mihai pentru că a abdicat și l-a numit ”slugă la ruși”. Președintele a făcut această declarație în seara în care a anunțat că acceptă compromisul cu UDMR și lasă județele Harghita și Covasna așa cum sunt acum. Nu știu dacă la întâlnirea de la Cotroceni dintre Hunor Kelemen și Traian Băsescu, primul a avut pistol. Sincer, nu cred. Nu cred nici că România este acum sub ocupație străină și cu armata prăbușită. Nu cred nici că Hunor l-a amenințat pe Băsescu că va omorî o mie de studenți români dacă va regionaliza Harghita și Covasna laolaltă cu Sibiul, Alba, Mureșul și Brașovul. Cred însă că în această țară, cel puțin câteva zeci de români din Harghita și Covasna se simt trădați de președintele României, așa cum îl consideră unii.
Băsescu a vrut probabil să se distreze cu românii din nou. Să mai scoată o hăhăială pe gură, ca să avem ce discuta. Și să uităm de negocierile lui cu liderii unui partid minuscul care ține în șah o țară întreagă de 20 de ani. De data aceasta, însă, a exagerat enorm. Și de neiertat.
Nu cred în monarhie, dar nu cred absolut deloc în ceea ce face acest om, Traian Băsescu. Sincer, cred acum că este nevoie de aprobarea proiectului de lege prin care se cere control psihologic pentru candidații la funcții publice. Inslusiv pentru candidații la președinția României. Și un minim test de cultură generală. Și dacă se poate, retroactiv, și pentru cei în funcție.
Pe Băsescu îl roade că Regele a primit pământ și clădiri. Cât a căpătat el și familia lui? Cine este până la urmă Traian Băsescu? Președintele României? Sincer, nu cred. Poate prin acte. Cred că este cel mai rău lucru ce ni se putea întâmpla.
Pentru comparație, vă rog să priviți două poze de familie. Familia Regelui Mihai și familia Băsescu. Cu fratele naș la interlopi, cu fetele lui și așa mai departe. Dacă nu îl știți, e tipul ăla care se lăuda prin ziare cum a făcut speculă cu stofe și casetofoane. Trist.
Zic unii că mai jos de-atât, Băsescu nu mai are unde să ajungă. Cred că îl subestimează.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Pe Băsescu , Traian Basescu , presedintele Romaniei , Familia Regelui Mihai , Majestății Sale Regele Mihai , Hunor Kelemen
Vizualizari: 391


Ultimele comentarii
Acum 17 ore
Alzara 1918
Acum 17 ore
Gheorghe Ion
Acum 17 ore
Forest Gump
Acum 19 ore
Che
Acum 19 ore
Kukuruku