Pentru că împlineşte 20 de ani de activitate în România, organizaţia Mensa organizează la Sibiu o întâlnire a membrilor din toată ţara, care deschide un lanț de evenimente publice dedicate inteligenței și educației. „Mensa este o organizație extraordinară ale cărei acțiuni au impact în toate colţurile lumii. Dincolo de întâlnirile cu caracter cultural sau ştiinţific pe care le organizează, Mensa oferă membrilor săi cadrul necesar pentru a se implica în proiecte sociale. Îi felicit pe colegii români pentru vârsta pe care a împlinit-o organizaţia lor. Ne bucurăm să-i avem alături în marea noastră familie internaţională” a spus Jim Werdell, președintele Mensa International în perioada 2007 - 2009. Mensa este o societate fondată în Oxford, Marea Britanie în 1946 cu scopul de a identifica și pune în legătură oameni cu un coeficient foarte înalt de inteligență. Singurul criteriu de admitere în Mensa este obținerea unui scor care să plaseze candidatul în procentul de 2% al populației. Acest rezultat trebuie obținut într-un test de inteligență aprobat de Mensa. În acest moment există peste 100.000 de membri în peste 100 de țări. Cu ocazia aniversării, organizaţia își propune să lărgească deschiderea către parteneriate și colaborări cu organizații neguvernamentale și presa de specialitate. La organizarea evenimentului participă colaboratori de la „Life after Work”, Cristian Român, senior editor la „Știință și Tehnică” și reprezentanți ai industriilor creative.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 323
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Piulita
Acum 1 oră
Allahu akbar
Acum 1 oră
Nicoleta
Acum 1 oră
Hermannstadt
Acum 1 oră
K.Samuel