Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
24°C

Euroconf SA nu mai tine gradinita fara bani

Primăria Sibiu va trebui să plătească 4.000 de lei, lunar, drept chirie pentru Grădinița nr. 26, situată pe bulevardul Victoriei la nr. 42, începând cu 1 iulie. Chiria este solicitată de Euroconf SA, proprietarul clădirii de 625 de mp, cu un teren aferent de 1.600 de mp. ”Până în prezent, folosința imobilului a fost oferită de către SC Euroconf SA cu gratuitate, pentru buna funcționare a procesului instructiv – educativ al Grădiniței de copii nr. 26 din Sibiu. În acest sens, au fost întreprinse de către societate o serie de lucrări de reparații și investiții asupra imobilului, inclusiv sponsorizări anuale utilizate pentru dotarea bazei materiale a grădiniței”, arată reprezentanții Serviciului de administrare a unităților de învățământ preuniversitar din cadrul Primăriei Sibiu. Potrivit acestora, alte spații pentru mutarea grădiniței nu mai există, prin urmare trebuie acceptată oferta făcută de SC Euroconf SA. Reprezentanții acestei societăți au cerut plata unei chirii încă din aprilie, ”motivat de împrejurarea că imobilul este proprietatea societății, iar marea majoritate a copiilor care frecventează grădinița sunt din zona învecinată grădiniței și nu dintre copiii angajaților societății”, mai arată un raport redactat de către Serviciul amintit.Contractul de închiriere între administrația locală și SC Euroconf SA va fi semnat pe o perioadă de doi ani. SC Euroconf SA este fost întreprindere Steaua Roșie, înființată în 1949 și restructurată în 1991, producătoare de pantaloni, sacouri și veste. 90% din producție este destinată exportului, în special în Germania și Elveția.  Din 2006, Euroconf SA a înregistrat la OSIM marca proprie Paolo Rossi.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

pcr

Acum 14 ani

bine ca au construit comunistii ceva, ca altfel pe ce mai cereau chirie noii imbogatiti din Steaua Rosie?
Raspunde

qAKseuHmMT

Acum 14 ani

Extremely helpful article, psleae write more.
Raspunde

MHicYPhwhMQtg

Acum 14 ani

Now I know who the brainy one is, I’ll keep loonkig for your posts.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus