Departamentul de Agricultură şi Dezvoltare Rurală a USL Sibiu, a participat săptămâna trecută la lansarea Programului USL privind agricultura şi dezvoltarea satului in România. Programul „Agricultura şi Dezvoltarea Satului Românesc prioritate a USL” își propune identificarea problemelor din agricultură și găsirea de soluții. ”În conjunctura actuală, criza alimentară reprezentând o ameninţare globală, agricultura a devenit o provocare mondială(un locuitor din 6 suferă de foame) şi o prioritate europeană.
PAC(Politica Agricolă Comună) a stabilit un buget de 40% din bugetul UE, România fiind a 6-a ţară din UE ca şi suprafaţă(8,2%), dar cu o producţie medie la hectar de nici jumătate din media UE, este obligatoriu ca agricultura, în concepţia USL, să devină prioritate şi nu „o prioritate””, susțin inițiatorii programului.
În cadrul programului s-au identificat o serie de deficiențe și s-au găsit posibile soluții:
Probleme:
- productivitate scăzută, 300 euro/ha, faţă de 750 euro/ha;
- alimente tot mai scumpe, ritmul de creştere a preţurilor cel mai mare din UE;
- populaţia agricolă îmbătrânită;
- lipsa sprijinului pentru energie şi apă;
- evaziune fiscală;
- agricultură subfinanţată(ajutoarele de stat nu au fost notificate şi acordate din 1 ianuarie 2011, pentru apă şi energie pentru irigaţii, sector bovine, calitatea laptelui, asigurări);
- agenţii de plăţi nefuncţionale;
- rata scăzută de absorbţie a fondurile europene.
Soluții:
- comasare terenuri, realizare gratuită a cadastrului, sprijinirea tinerilor fermieri, stimulare comasare prin redefinirea sprijinului pe suprafaţă;
- programe naţionale pentru producţie, colectare, depozitare, procesare;
- creditul în agricultură: produse bancare prin CEC, compensare a dobânzilor, program guvernamental FGCR „Start în agricultură” (linii de credit speciale pentru investiţii);
- reabilitarea Sistemului de îmbunătăţiri funciare;
- ajutoare de stat „Notificarea tuturor celor 32 linii directoare prevăzute de Regulamentul European nr. 1698/2005;
- gestionarea corectă a resurselor naturale, pământ-apă prin elaborarea „Codului Pământului şi Codul Apei”;
- consolidarea sprijinului pentru formele asociative;
- planificarea bugetară MADR multianuală 2014-2020;
- renegocierea PNDR(sume, simplificarea documentaţiei şi proiectelor, renunţarea la sesiuni);
- pregătirea şi negocierea PNDR II;
- scăderea fiscalităţii, evaziunii;
- cercetare agricolă modernă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Codul Apei , Dezvoltare Rurală , Codului Pământului , Regulamentul European , Dezvoltarea Satului , Politica Agricolă Comună
Vizualizari: 280
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Sparrow
Acum 4 ore
Adina
Acum 5 ore
HellTown
Acum 5 ore
Ionica vecinu
Acum 5 ore
Casian