Luni,
17.02.2025
Ninsori Usoare
Acum
-4°C

Bilantul Politiei Locale: 455.000 de lei din amenzi

În cele şase luni de activitate sub noua denumire de Poliția Locală, au fost sancţionate cu amenzi aproape 2.000 de persoane, cu peste 343.000 lei.
Cele mai multe amenzi au fost date pentru nereguli privitoare la gospodărire, păstrarea ordinii şi liniştii publice, comerţul şi transportul în Sibiu – 575 de amenzi în valoare de 71.270 de lei. Tot în perioada menţionată au fost predate organelor de poliţie pentru continuarea cercetărilor un număr de 24 de persoane suspecte de furt, distrugere sau care au tulburat liniştea publică.
Disciplina în construcţii şi controlul comercial sunt asigurate prin intermediul a patru agenţi locali cu atribuţii specifice în acest sens. De la începutul anului ei au aplicat 18 amenzi pentru indisciplină în construcţii: 17 pentru construirea fără autorizaţie şi o amendă pentru nerespectarea autorizaţiei, în valoare totală de 51.000 de lei. În privinţa verificării activităţilor comerciale au fost aplicate 118 amenzi în valoare de peste 55.000 lei, cele mai multe pentru desfăşurarea activităţii fără un acord de funcţionare valabil. De asemenea, au fost aplicate şase amenzi (în cuantum de 1.000 lei fiecare) pentru comercializarea mărfurilor în locuri nepermise şi fără a deţine acte de provenienţă. La aceste amenzi a fost aplicată şi măsura complementară de confiscare a mărfii.
Anul trecut, Parlamentul României a emis o lege prin care Poliţia Comunitară a fost reorganizată prin schimbarea numelui şi trasarea de noi atribuţii. Pe lângă schimbarea denumirii din „poliţie comunitară” în „poliţie locală” au apărut şi noi compartimente, în afara celor de ordine publică şi pază existente: disciplină pe drumurile publice, disciplină în construcţii şi afişaj stradal, protecţia mediului, control comercial precum şi atribuţii pe linie de evidenţă a persoanelor.
La sfârşitul primului semestru al acestui an Poliţia Locală avea un efectiv de 146 de persoane, din care 109 poliţişti locali şi 22 de agenţi de pază.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

curiosu\'

Acum 13 ani

Important este cati bani s-au si incasat din amenzile aplicate, pentru ca mai mult de jumatate sunt contestate si castigate in instante. Asa ca lasati-o mai moale cu....reclama
Raspunde

Nicu

Acum 13 ani

Cine mai crede povesti de genul acesta , sunt de adormit copii , sunt reclama mascata de tip comunist cu realizarile la hectar , noi nu ii vedem in strada ca nu fac nimic . Nu o vedeti pe cucoana din poza ca nu sti daca merge sau vine , impune respect , nu prea , e nevasta cui ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus