Are de partea sa foarte multe atuuri: un nume predestinat, un oraș cu o foame de fotbal incredibilă, un finanțator care se chinuie să țină pasul cu cei mari și niște suporteri care înțeleg sensul unor cuvinte ca dăruire, sacrificiu, pasiune sau devotament față de o echipă. Se numește C.S.U Voința Sibiu, este o nou-promovată în liga mare a fotbalului românesc și în week-end a reușit să uimească o țară întreagă.
Fotbalul de primă divizie a fost crud cu Sibiul, iar în ultimii 15 ani n-am avut parte, decât prin meciuri de conjunctură. Însă, așteptarea a meritat. Venită pe neașteptate, și dintr-un cumul de factori care se unesc o dată în viață, promovarea în Liga I a Voinței a născut tot felul de opinii, unele mai pesimiste ca altele. Unii susțineau că echipei care profită de nenorocul altora i se va trage chiar de la această șansă primită de undeva de sus. Ceilalți, un pic mai optimiști, credeau că norocul acesta este, până la urmă, o șansă de a vedea la lucru alte echipe. Însă nimic mai mult.
După stabilirea calendarului disputării meciurilor, celor mulți, adică celor sceptici, li s-a dat mai multă apă la moară. În Sibiu venea Steaua București. Steaua lui Gigi. Steaua, cea mai titrată echipă a fotbalului românesc, singura reprezentantă a României care a câștigat vreodată Cupa Campionilor Europeni.
Dacă o victorie sau un egal nu aveau cum să intre în discuție, un lucru era clar: stadionul urma să se umple! Dar, stupoare! Pentru că barajul de promovare a venit târziu, iar decizia TAS-ului și mai târziu, conducerea echipei a fost prinsă un pic în offside. Cu două zile înainte de marea confruntarea era clar că nu se puteau monta toate scaunele pe stadion, așa cum prevede regulamentul Federației Române de Fotbal. În acel moment, oamenii de la echipă au luat o decizie inteligentă, și i-au lăsat pe suporterii dornici să ajute să monteze și ei scaune. Munca depusă nu era răsplătită în vreun fel de către club, fanii așteptând mulțumirile din partea echipei, în ziua meciului. Cei din „Peluza Sud” au stat pe stadion în seara zilei de vineri, ziua premergătoare meciului, dotați cu bormașini și scaune care așteptau să-și găsească locul în arenă. A doua zi, de la ora 8 dimineața, lucrările au continuat. Din păcate însă, nu a fost suficient, și două sectoare ale stadionului au rămas neacoperite cu scaune. Singura soluție era aceea de a primi o grațiere de la FRF pentru ca clubul să poată să vândă bilete și pentru locurile unde nu sunt scaune. Și, așa cum se spune în fotbal, Dumnezeu a fost sibian pentru o zi, și astfel un număr cât mai mare de suporteri a putut să-și cumpere bilete pentru a vedea debutul în Liga I al echipei favorite.
Ziua meciului
În ziua meciului a plouat, fapt ce putea să afecteze condițiile de joc, starea terenului și, până la urmă, starea terenului. Însă, Zeul Fotbalului a arătat încă o dată bunăvoință pentru Sibiu și sibieni. Norii strânși asemenea unei umbrele deasupra Sibiului s-au împrăștiat în jurul orei 16.00, exact când forțele de ordine începuseră să-i lase pe suporteri în interiorul stadionului. Pe de altă parte, orașul vuia, frumos colorat de grupurile de oameni care se duceau liniștiți, dar entuziasmați, la meci. Pulsul Hermannstadt-ului crescuse cu mult peste limitele normale, în așteptarea meciului, iar fanii rămași acasă se uitau de la geam sau din balcon la cei care, îmbătați de importanța evenimentului, colindau străzile pentru a ajunge la Municipal.
Accesul în stadion s-a făcut într-un mod pașnic și relaxat, atât suporterii, cât și forțele de ordine învățând din meciul de acasă, de la barajul cu Săgeata Năvodari. Până la începerea partidei, undeva pe la ora 16.50, toți suporterii care au cumpărat bilete sau abonamente intraseră în stadion și-și ocupau deja locurile. Pe stadion, înainte de primul fluier al arbitrului, mulțimea era antrenată pentru spectacolul ce stătea să înceapă de către galerie. Cântecele și îndemnurile acestora au fost împrumutate de fanii din orice colț al stadionului, fiind potențate odată cu intrarea la încălzire a echipei.
Oficialitățile prezente la meci
Marii absenți ai meciului au fost primarul Sibiului, Klaus Johannis, care, împreună cu finanțatorul Stelei, Gigi Becali, nu au făcut parte din „crema” oficialităților prezente pe Municipal. Dacă absența lui Gigi Becali era motivată de faptul că acesta nu-și mai însoțește în deplasări echipa pe care o finanțează, cea a lui Johannis a surprins oarecum, deoarece promovarea în Liga I a echipei sibiene reprezintă un pas în plus pe care Sibiul îl face.
Însă, Municipalul a fost suprapopulat de oficialități și vedete. Printre acestea, ministrul Economiei, Ion Ariton, Cornel Știrbeț, dar și foști fotbaliști ca Ioan Moldovan și Ionel Ganea. Pe lâgă aceștia, cu câteva minute înainte de începutul meciului, sprijinindu-se în umbrela în formă de baston, pe scările stadionului urca agale și maestrul Ion Besoiu. Finanțatorul Voinței, Ioan Hămbășan, a preferat să vadă meciul din mijlocul suporterilor, împreună cu soția sa, așezați pe două scaune amplasate în zona accesului spre oficială. Sus, la oficială, s-a aflat o parte a conducerii Stelei, printre care și fostul portar, actualul președinte al grupării, Helmud Duckadam.
Primul fluier al lui Balaj. Începe meciul mult așteptat
Echipele intră pe teren pentru a saluta stadionul și apoi se așează fiecare în jumătatea indicată de arbitrul central al meciului. Primul fluier aduce și primele huiduieli pentru steliști care, spre dezamăgirea unui suporter, nu mai „formează echipa iubită pe toate stadioanele tării”. Începutul meciului este unul de tatonare, jucătorii Voinței arată maturitate și luciditate pentru o echipă nou-promovată, iar cei ai Stelei par că se grăbesc pentru a tranșa meciul, și atacă în valuri. În minutul 3 vine și prima ocazie a Stelei, când Rusescu scapă spre poartă, dar primește galben pentru o simulare survenită în urma unei deposedări corecte din partea unui fundaș de la Voința. Faza îi ațâță pe cei 50 de suporteri din galeria roș-albastră care, timid, aduc injurii Sibiului prin scandările lor. Voința răspunde în minutul 10 printr-o ocazie pe contraatact finalizată cu un șut peste poartă, ca mai apoi să vină rândul atacantului stelist, Tatu, să aibă o ocazie de gol. După această primă ocazie a favoriților, întregul stadion a început să încurajeze echipa, tonul fiind dat, însă, de galerie. Spiritelele au început să se încingă când mijlocașul Stelei, Bicfalvi, a primit cartonaș galben pentru un fault dur din spate asupra lui Daniel Tătar. Din acel moment, orice atingere de balon a steliștilor era întâmpinată cu fluierături. Același Tătar a fost actorul principal al fazei din minutul 21, în care a încercat un fault tactic, sancționat însă de arbitrul Balaj printr-un cartonaș galben. Jucătorul faultat de Tătar s-a ridicat destul de repede de pe gazon, fapt ce a stârnit mânia fanilor sibieni. Minutul 26 a adus și o ocazie mai importantă a Stelei care, prin Brandan, a încercat poarta echipei sibiene. Dănălache a fost la post, lucru care i-a permis să-și pună pe contraatac echipa. Contraatacul a fost stopat în jurul careului mare, exact când Iulian Popa se pregătea să tragă la poarta apărată de Tătărușanu. Până în minutul 35, cel în care s-a marcat și primul gol al partidei, meciul s-a desfășurat în jurul centrului terenului.
Golul oaspeților
Golul Stelei a venit, oarecum, contrar jocului. Faza premergătoare golului a fost una cel puțin dubioasă și suspectă de fault. Bănel Nicoliță speculează un moment de neatenție al lui Tătar și îi fură acestuia mingea aflată în tușă, pe la mijlocul terenului. În tentativa sa de deposedare, Nicoliță îl lovește pe Tătar, care se trântește la pământ ca secerat. Arbitrul face semn că meciul poate să continue, ia Nicoliță îi pasează lui Martinovic care găsește o centrare perfectă pentru Tatu. Acesta, în poziție decisivă, nu-l iartă pe Dănălache, iar scorul devenea 0-1. Momentul marcării golului a declanșat o ploaie de huiduieli atât la adresa steliștilor, cât și la cea a arbitrului de centru. Visele suporterilor de pe Municipal începeau să se spulbere, dar așa cum însuși finanțatorul Voinței i-a spus unui angajat al clubului, mai era timp.
După primirea golului, Voința a dat dovadă de maturitate și coeziune în joc, deși multe dintre plombele echipe au fost inserate cu câteva zile înainte de meciul cu pricina. La trei minute după marcarea golului stelist, Sibiul a avut o ocazie de gol respinsă în corner de unul dintre fundașii roș-albaștrilor. Apoi, Eugen Beza a reluat mult pe lângă poartă, cu capul, centrarea venită din corner. Repriza întâi s-a terminat cu ocazia lui Tătar care l-a imitat pe coechipierul său, Beza, ratând poarta.
Pauza meciului
În pauza meciului, crainicul partidei a făcut o serie de precizări necesare pentru buna desfășurare a reprizei secunde, a comunicat rezultatele celorlalte meciuri din Liga I, dar toată lumea părea că nu-l ascultă. Oamenii erau mai interesați de conversațiile cu prietenii sau de cumpărarea băuturilor răcoritoare puse la dispoziția lor, în incinta stadionului. Unii au preferat să rămână pe scaune sau să stea în picioare și să fluture steagurile în culorile Voinței, achiziționate înainte de meci cu 10 sau 15 lei bucata. Așteptând la coada formată în fața vânzătoarei de băuturi răcoritoare, unii dintre suporteri se resemnaseră, mulțumindu-se și cu o înfrângere cu unu la zero. Alții, puțin mai încrezători, încă sperau și se îmbărbătau reciproc, deoarece „Steaua era de bătut!”
Repriza a II-a
Repriza a doua este întâmpinată cu aplauze, iar la intrarea pe teren Voința a fost încurajată de tot stadionul. Oamenii își reluaseră locurile pe scaune, în așteptarea unei minuni.
De la cabine nu a mai revenit și Cristian Cigan, care a acuzat dureri în urma unui fault suferit în prima repriză. Preferând să nu riște o accidentare, antrenorul Pelici a decis să introducă în locul său noua achiziție, pe Andrei Antohi.
Montată de la cabine, Steaua are prima ocazie în minutul 48, când, singur cu portarul, Rusescu ratează, iar mingea este respinsă în corner. Sibiul răspunde două minute mai târziu prin Tătar, care trimite mingea puțin peste poartă. Îl imită Rareș Forika în minutul 59, când șutează și el peste poartă de la 23 de metri, după un atac prelungit al Sibiului. Reprica a venit în minutul următor din partea lui Bănel Nicoliță care șutează mult peste poartă din zonă centrală. Mingea repusă în joc de portarul Voinței a ajuns în bandă, la Popa, care este faultat dur de Brandan, fault sancționat de arbitru cu cartonaș galben. Un moment cheie al partidei a avut loc în minutul 63, când, în locul lui Martinescu, este trimis în teren Radu Neguț. Când mai erau de jucat 20 de minute, antrenorul Ronny Levy decide să-l introducă în teren pe Mihai Răduț, în locul lui Băjenaru. La finalul partidei, Răduț a intrat în vizorul lui Gigi Becali, acesta din urmă declarând că Răduț este vinovat pentru primirea golului Sibiului. În minutul 76, Gardoș comite un fault din spate, sancționat de arbitru cu cartonaș galben, fază comentată secunde bune de jucătorii Stelei. În minutul următor vine și cea mai mare ocazie a meciului, când Dâlbea șutează în bara transversală de la 20 de metri, din poziție centrală. Execuția a dat speranțe suporterilor sibieni care, impulsionați și de galeria Voinței, s-au ridicat în picioare. Dâlbea încearcă din nou poarta lui Tătărușanu în minutul 79, când execuția sa din foarfece ajunge în brațele portarului stelist. Până în minutul marcării golului sibienilor, minutul 88, nu s-a mai întâmplat nimic notabil, Steaua încercând să închidă jocul.
Golul unui oraș întreg
Mai erau cinci minute rămase din meci, iar oamenii începeau să-și spună unul altuia că rezultatul „înregistrat pe tabelă” este bun, având în vedere că „Steaua este Steaua”. Toți aveau, însă, un ochi ațintit asupra actorilor din teren, iar celălalt era îndreptat înspre ceasurile de la mână sau de pe ecranul telefonului. Stadionul amuțise, și doar galeria se mai auzea. Momentul bucuriei a venit abia în minutul 88, când Neguț a declanșat nebunia pe Municipal. În acele minute Sibiul domina jocul, iar faza golului a venit în urma mai multor tentative de a introduce mingea în poartă. Inițial, sibienii au trimis mingea în bara din dreapta a porții lui Tătărușanu, prin Antohi. Apoi, norocul a făcut ca aceasta să ricoșeze înspre Neguț care nu l-a mai iertat pe portarul stelist, împingând mingea în poartă cu capul. În acel moment, mulțimea de pe stadionul din Sibiu a explodat de bucurie, ridicându-se în picioare pentru a le mulțumi favoriților. Până și „oficialitățile” s-au ridicat în picioare pentru a-i aplauda pe cei care au adus zâmbetul pe chipul tuturor. Finanțatorul Voinței, Ioan Hămășan, s-a ridicat în picioare de pe scaunul pe care stătuse pe tot parcursul meciului și, asemeni unui veritabil lider de galerie, a început să cânte și să aplaude echipa. Numele Sibiului a fost scandat secunde bune de tot stadionul.
Minutele de prelungire au trecut agonizant pentru ambele echipe. Steaua se chinuia să ducă mingea înspre poarta echipei sibiene, iar Voința încerca din răsputeri să respingă timidele atacuri ale echipei bucureștene. Aproape că au trecut neobservate cartonașele galbene primite pentru trageri de timp, acordate lui Dănălache și Dâlbea.
Într-un final, arbitrul întâlnirii pune capăt meciului, iar suporterii exultă, aplaudându-și favoriții. Steliștii pleacă cu capul plecat spre vestiare, echipa sibiană rămânând minute bune pe teren pentru a se bucura cu staff-ul tehnic și cu suporterii.
Egalul muncit obținut de echipa sibiană Voința a uimit întreaga țară care, înaintea meciului, o dădea pe nou-promovată drept victimă sigură în fața Stelei.Însă, trebuie ținut cont de faptul că acesta a fost doar primul meci al campionatului, iar până la îndeplinirea obiectivului echipei, salvarea de la retrogradare, este cale lungă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Radu Negut , Steaua București , Ionel Ganea , Cornel Știrbeț , Ioan Hămbășan , Ion Ariton , Peluza Sud , Klaus Johannis , Gigi Becali , Daniel Tătar , În Sibiu , Mihai Răduţ , Ion Besoiu , Federației Române , Voinţa Sibiu , Bănel Nicoliță , Cupa Campionilor Europeni , Finanțatorul Voinței Sibiu , Iulian Popa , Ronny Levy , Numele Sibiului , Eugen Beza , Săgeata Năvodari , Cristian Cigan , Ioan Moldovan , Andrei Antohi , Rareș Forika , Același Tătar , Golul Stelei , Helmud Duckadam , Ioan Hămășan , Pulsul Hermannstadt , Zeul Fotbalului
Vizualizari: 506
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Adi Gliga
Acum 8 ore
Calitate nu cantitate
Acum 9 ore
Pastor Marginas
Acum 9 ore
Nemo
Acum 9 ore
Ion Iliescu