Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu susține că, în urma accidentului rutier pe care l-a provocat, șeful SRI, Valentin Giupană, a plecat preț de 15 – 20 de minute, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale. Giupană a fost autorul principal al unui accident rutier, în seara de vineri a săptămânii trecute: a intrat cu mașina de pe strada Negoi în intersecția cu Ștefan cel Mare, fără să oprească la semnul Stop, intrând în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar. ”În urma coliziunii cu acesta a rezultat rănirea uşoară şi transportarea la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu a trei pasageri din autoturismul care circula regulamentar”, se arată în comunicatul emis de polițiștii sibieni. ”Precizăm faptul că după ce echipa operativă a Biroului Rutier Sibiu a ajuns la faţa locului (fiind identificaţi conducătorii auto) şi după plecarea spre Spital a echipajului SMURD cu persoanele rănite, G.V. (Giupană Valentin – n.r.) a acuzat afecţiuni medicale (cefalee, hemoragie nazală) motiv pentru care a lipsit aprox. 15-20 de min. de la locul accidentului pentru îngrijiri medicale, care i-au fost acordate ambulatoriu, conform declaraţiei acestuia”, se mai arată în comunicatul de presă emis de Inspectoratul de poliție al județului Sibiu.
În cazul testelor cu aparatul etilotest, rezultatele au fost negative pentru ambii șoferi. Pe numele lui Giupană a fost întocmit un dosar penal sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Potrivit unor informații neoficiale, în urma accidentului și înaintea sosirii echipajelor de poliție, Valentin Giupană s-a și legitimat în fața celuilalt conducător auto, lucru interzis în cazul ofițerilor Serviciului Român de Informații.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Serviciului Român , Biroului Rutier Sibiu , Județului Sibiu , Valentin Giupană , Giupană Valentin , Spitalul Clinic Judeţean Sibiu
Vizualizari: 298
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Horațiu
Acum 1 oră
Doamne ferește!
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
Adina
Acum 3 ore
Rob