Marţi,
28.09.2021
Innorat
Acum
14°C

Consiliul Județean Sibiu a finalizat dotarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Județean cu aparatură medicală performantă

Consiliul Județean Sibiu a finalizat dotarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Județean cu aparatură medicală performantă

Aproximativ 4 milioane lei pentru 19 echipamente medicale, mobilier și echipamente IT

Serviciile medicale oferite sibienilor în cadrul Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu sunt mai calitative, grație unor dotări cu echipamente medicale performante asigurate de Consiliul Județean Sibiu.

În urma implementării unui proiect cu fonduri europene, au fost achiziționate 19 aparate medicale cu ajutorul cărora diagnosticarea pacienților este una de mare precizie.

Ca un element de noutate, la Ambulatoriul de la Spitalul Județean Sibiu se pot efectua gratuit osteometrii, datorită osteodensitomentrului DXA, care face parte din noile dotări. Acest aparat măsoară densitatea oaselor, fiind necesar cu preponderență femeilor, care sunt predispuse la osteoporoză, după naștere sau în perioada menopauzei.

Celelalte echipamente medicale sunt destinate pentru:

  • Radiologie/Ortopedie: echipament de radiografie standard cu detector  digital, în valoare de 1,4 milioane lei
  • Radiologie: ecograf cu elastograf
  • Cardiologie: ecograf mobil doppler color; defibrilator; aparat EKG; holter ECG cu 12 derivații
  • ORL: endoscop; endoscop flexibil
  • Oftalmologie: autokeratorefactometru
  • Dermatologie: dermatoscop
  • Endocrinologie: ecograf doppler color
  • Gastroenterologie: ecograf multidisciplinar
  • Urologie: ecograf
  • Reabilitare medicală: ecograf dedicat examinărilor musculoscheletale
  • Ginecologie: colposcop
  • Chirurgie generală: masă chirurgicală multifuncțională, lampă scialitică
  • Medicina muncii: optotip LCD

Proiectul privind dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic Județean Sibiu a inclus și dotarea cabinetelor medicale cu articole de mobilier, echipamente IT și diverse echipamente (obiecte sanitare, cuiere, licențe, etc). De asemenea, sălile de așteptare au beneficiat de mobilier nou.

Valoarea totală a investiției se ridică la 4.109.865,54 lei TVA inclus.

Comentarii

1 comentarii

Valeria Valeanu

Acum 9 luni

FELICITARI! Am ajuns sa ne bucuram de NORMALITATE si acum sa si facem un titlu de glorie din asta! Dar! Ramane in mare DAR! Managementul spitalului nu negociaza servicille cu Casa de asigurari de sanatate! Fondurile vin cum vor muschii casei ca doar e monopol” ea suteaza, ea centreaza, ea da cu capul” si asta de ani de zile! Desi medicina moderna trebuie orientata spre ambulator contractele pentru serviciile de ambulator( laborator, imagistica de inalta performanta, ecografii , mamografii etc) sunt aproape ZERO!! Ca sa fiu mai explicita aparatele sunt si repet e normal sa fie dar FONDURILE s-au terminat! Happy end! Solutia: un manager care face o evaluare corecta a cerintelor de servicii in ambulator si negociaza fonduri pentru aceste servicii! Asteptam sa vedem!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus