Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
15°C

Concurs de zbor cu parapanta, la Balea. Vezi programul!

Finala Cupei României la zbor cu parapanta se va desfășura în perioada 6 – 12 august în zona căldării glaciare Bâlea. Sub denumirea de TRANSILVANIA XC, competiția este organizat de Clubul Sportiv Air Adrenaline Sibiu și școala de zbor cu parapanta All4Fly Sibiu și este cuprinsă în calendarul internațional. 

La concurs și-au anunţat participarea cluburi şi asociaţii de zbor cu parapanta din ţară, precum şi o serie de piloţi independenţi practicanţi ai zborului liber cu parapantă din străinătate. 
  
Probele de concurs se vor desfăşura zilnic, cu zonă de start în zona căldării glaciare de la Bâlea şi vor consta în parcurgerea în zbor liber cu parapanta a unor trasee aeriene impuse, cu distanțe cuprinse între 50 şi 100 de kilometri. 
  
În cadrul competiției se va dezveli o placă comemorativă în memoria pilotului francez Guy Kints, pionier şi promotor al dezvoltării zborului cu parapanta în România, transmit organizatorii.
  
  
Programul Transilvania XC 2011 
  
Sâmbătă
  
11.00-17.30 -înscrieri în competiţie 
  
13.00 - zi de antrenament, setarea unei probe provizorii  
  
18.00- Şedinţa pentru siguranţă zborului şi primul ajutor, obligatoriu pentru toţi  
  
 piloţii înscrişi în competiţie 
  
20.00 - Ceremonia de deschidere 
  
  
  
 Duminică 
  
08:00 - deschidere headquarter 
  
 08:20 - termen limită pentru contestaţii ziua anterioară 
  
 08:30 -  briefing tabără de bază 
  
 09:00 - transportul competitorilor la locul de decolare 
  
 10:15 - şedinţa Director concurs / comisia de siguranţă şi setare a probei 
  
 11:00 - briefing piloţi/ rezultate oficiale probă zilei anterioare/ anunţarea probei 
  
 12:00 - deschiderea ferestrei de zbor 
  
 16:00 - deschiderea biroului scorerului la headquarter 
  
 17:30 - Report back termen limită- cât mai rapid posibil, dacă aterizarea se face după  
  
 termenul limită maximum 30 minute după aterizare 
  
 17.30 - 19.30 - predarea GPS, sau a documentelor care să ateste zborul executat 
  
 20.00 - închiderea biroului scorerului 
  
 20.30 -rezultate neoficiale, rezultatele oficiale în ziua următoare 
  
  
  
 Luni - Joi 
 
Desfășurarea concursului
  
  
  
 Vineri  
  
  
 09.00 - afişarea rezultatelor finale 
  
 09.00-10.00 - contestaţii 
  
 10.30 - afişarea rezultatelor finale oficiale 
  
 11.00 - festivitatea de premiere şi ceremonia de închidere a competiţiei 
  

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus