Alexandru Pelici: „Incercam sa nu facem Sibiul de rusine”

Voința Sibiu a devenit mândria orașului, odată cu promovarea în Liga I. Sibienii au ajuns să respire fotbal, fiecare gând al lor îndreptându-se spre gruparea de pe Municipal. Unul dintre cei mai iubiți oameni ai clubului este, desigur, antrenorul care a reușit promovarea istorică. Mai multe detalii despre viața de antrenor, despre echipă și despre cum e să fii bănățean în Sibiu, ne spune, în cele ce urmează, antrenorul și omul Alexandru Pelici.

Reporter: Știu că ați debutat ca antrenor secund la Alba Iulia, când acolo era principal Aurel Șunda. Cum a fost să vă bateți cu mentorul dumneavoastră pentru promovarea în Liga I, el fiind antrenorul Săgeții Năvodari?
Alexandru Pelici: Da, domnul profesor Aurel Șunda este omul alături de care mi-am început cariera de antrenor. Așa cum am mai spus-o, îi port un respect deosebit, și a fost un model pentru mine în ceea ce privește antrenoratul.

Rep.: Mourinho și Guardiola, cei mai buni antrenori din acest moment au o serie de reguli și îndemnuri pentru loturile lor de jucători. Dvs. procedați la fel? Aveți niște reguli bine definite, niște foi pe care le-ați înmânat jucătorilor?
A.P:  Sunt niște reguli pe care fiecare jucător din echipă le știe, dar lucrurile acestea țin de „bucătăria noastră internă” și nu vreau să le fac publice. Ei știu ce trebuie să facă și ce nu.

Rep.: Dacă tot suntem aici, când vedeți dvs. o echipă românească să se bată de la egal la egal cu marile forțe ale Europei?
A.P: Cred că va mai trece ceva timp, pentru că suferim din punct de vedere al mentalității, și aici este marea diferență dintre noi și cei de afară. În momentul când vom putea să venim de la grupele de copii și juniori cu o mentalitate sănătoasă, pănă la seniori, când valoarea să fie recompensată la certa valoare și să nu fie umflate valorile cu pompa, atunci cred că vom putea să ne batem de la egal la egal cu cei de dincolo.  Suferim la centrele de copii și juniori, cred că e momentul să se investească mai mult, să se găsească antrenori calificați, pedagogi buni, psihologi buni care să crească copiii într-o mentalitate sănătoasă și în spiritul sportivității. Copiii trebuie să învețe că echipa este mai presus decât individul, și să fie în stare să facă sacrificii pentru echipă, chiar cu riscul de a se sacrifica el însuși. Cred că atunci ne vom putea bate cu marile valori. Atunci când totul va fi făcut pe modestie, pe muncă, pe umilință. Atunci când  intri pe un teren de fotbal, trebuie să ai sentimentul acela ca și cum intri într-o biserică. Trebuie să ai aceeași pioșenie, același respect față de fenomenul fotbal, și nu să intri doar ca să intri.

Rep.: Înainte de barajul de promovare în Liga I ați vrut să renunțați, nu? Aveați un precontract.
A.P: E adevărat. După ce am jucat ultima etapă cu ACU(n.r ACU Arad) , aici nu se știa ce va urma. Am avut o discuție cu domnul președinte Hămbășan, dânsul mi-a spus că nu știe ce va fi în continuare, dacă se va continua sau nu. Mi-a spus să iau în calcul orice ofertă va apărea. Asta am și făcut, am ajuns în tratative cu cei de la Luceafărul Oradea, apoi a venit zvonul că vom juca un, așa zis, baraj, eu am vorbit cu cei de la Oradea și i-am rugat să mă înțeleagă, să mă lase să-mi duc munca până la sfârșit aici, să joc șansa de a promova. Dânșii au înțeles, sunt niște oameni extraordinari, cărora le mulțumesc și-mi cer scuze dacă i-am încurcat la momentul respectiv. După ce am câștigat barajul, am vrut să respect cuvântul dat oamenilor de acolo, dar n-am mai putut pleca, pentru că aici era continuitate și eu aveam un contract semnat pe trei ani cu Voința Sibiu.  

Rep.:  Referitor la echipă. și întrebarea vine deoarece s-au văzut multe cazuri, încât a ajuns să fie o practică: Dvs. faceți echipa, sunteți cel care decide așezarea în teren și cine intră să joace?
A.P: Da, pot să spun că da. Pot să spun orice, nu? Deoarece fiecare poate crede orice, dar eu sunt singurul care decid, bineînțeles, cu staful tehnic. Mă consult cu toată lumea, cu cei din jurul meu, cu cei de la care am de câștigat, ascultându-le sfatul, dar cel care decide sunt eu și tot eu sunt cel care răspunde de rezultate.

Rep.: Voința a avut un start foarte bun de campionat, la care nimeni nu se aștepta. Având în vedere că perioada de pregătire a fost foarte scurtă, dumneavoastră sau jucătorii vă așteptați să faceți egal cu Steaua, în sfârșit, să aveți patru puncte după primele două etape?
A.P: Sincer, nu ne așteptam. Speram să nu ne facem de râs, să facem o figură bună. Ne era teamă un pic de începutul de campionat, până să luam pulsul ligii  întâi, pentru că e diferență la nivelul vitezei de joc, la nivelul momentelor de tranziție din jocul de fotbal, care se fac mult mai rapid față de Liga a doua, dar mulțumesc lui Dumnezeu că am început așa. Am avut un început de campionat nesperat de bun. Sperăm să o ținem tot așa.Am spus-o și o spun în continuare: Am ajuns aici, trăim un vis frumos, îl trăim în continuare și am ajuns la o așa zisă masă a bogaților și încercăm să ne ridicăm la nivelul fiecărui adversar. Primul gând al nostru este să nu facem Sibiul de râs.

Rep.: Există vreun jucător din lot fără de care nu puteți gândi 11-le de start?
A.P: Nu, pentru că echipa trebuie să fie vedeta, și nu jucătorul. Cred că asta este mentalitatea care trebuie să dăinuie într-o echipă de fotbal. Orice jucător este de înlocuit, orice piesă este de înlocuit și fiecare antrenor este de înlocuit. Asta este gândirea și filozofia noastră. Datorită acestui lucru, pentru că toți suntem egali și avem aceleași drepturi, cred că acesta este marele nostru atuu. Toată lumea muncește pentru binele echipei.  

Rep.: Referitor la tactica de joc. Unii antrenori sunt catalogați drept defensivi, altora le place să joace ofensiv. Dvs. cum v-ați cataloga?
A.P: Nu-mi place să vorbesc despre mine, îi las pe alții să vorbească despre mine, dar dacă vreți o filozofie de-a mea de fotbal, plec, în primul rând,  de la gândul de a nu lua gol. Pot fi catalogat defensiv, dacă vreți, dar eu cred că ai un punct în momentul începerii jocului. Important e să ții de el și să nu-l pierzi. De acolo pleci mai departe!

Rep.: Mereu ați spus că alegeți jucători pentru Voința, în funcție de caracterul lor. Ce înseamnă asta?
A.P: Caracter la fotbal nu înseamnă să lași o femeie să se așeze pe scaun în tramvai sau să dai „bună ziua” bătrânelor din scara de bloc, caracter la fotbal înseamnă atitudine. Atitudine vis-a-vis de antrenor, de coleg, de fenomenul fotbal, și aici intră antrenamentele, jocurile oficiale… asta înseamnă caracter. Trebuie să ai, în primul rând, respect, apoi  caracter și ai o atitudine bună. Nu degeaba și îndemnul Ligii Campionilor  este „Respect”.  Asta înseamnă să ai caracter în fotbal. Și da, într-adevăr, primul de selecție pentru mine este caracterul!

Rep.: Îi lăsați pe jucători în cluburi, că tot a ajuns acest lucru să fie o problemă pentru echipele cu pretenții din Liga I?
A.P: Atâta timp cât nu afectează randamentul lor, nicio problemă. Bineînțeles, în zilele când este permis lucrul acesta.

Rep.: Preferați cantonamente lungi și epuizante sau încercați să îmbinați utilul cu plăcutu? Adică, cu sau fără soții/prietene în cantonament?
A.P: Nu, în cantonament clar fără soții și prietene, că nu are nimic de-a face familia cu cantonamentul. Dar, deciziile le luăm împreună. Staff-ul tehnic, împreună cu șase reprezentanți din rândul jucătorilor, luăm deciziile împreună. Ținem cont de dorințele lor, dar decizia finală ne aparține nouă. Nu sunt adeptul cantonamentelor foarte lungi, o zi sau o zi jumătate înainte de joc.

Rep.: Fanii Voinței v-au acordat sprijinul total, crezând că sunteți omul potrivit la locul potrivit. Mizați pe aportul suporterilor?
A.P: Le mulțumesc din suflet, am mai spus-o. Ce am simțit la Sibiu, n-am mai simțit de mult timp, și mă duce cu gândul la vremea când eram încă fotbalist în activitate și jucam la Reșița, atunci am mai simțit atâta dragoste - nu e un cuvânt mare - și respect și admirație din partea suporterilor, așa cum o simt astăzi La Sibiu, ca și antrenor. Le mulțumesc din suflet pentru încredere și indiferent de ce se va întâmpla de acum înainte, ei vor rămâne mereu în sufletul meu, și sper să fie alături de noi, mine, de echipă și-n momentele mai dificile, care, probabil, că vor urma.

Rep.: Obiectivul echipei este salvarea de la retrogradare. Dacă asta se întâmplă, în câți ani ne putem bate la titlu?
A.P: E greu de spus, e o întrebare grea. Nu putem face promisiuni, ce promisiune pot să vă fac este aceea că vom încerca, meci de meci, să jucăm cât de bine putem la ora respectivă, să avem o exprimare bună și, așa cum am mai spus, să nu facem Sibiul de rușine. Dacă, în urma jocului prestat, a eforturilor pe care le vom face, vor veni și rezultate demne de o clasare cât mai sus, cu atât mai bine.

Rep.: Sunteți bănățean, deci departe de casă. Vă simțiți acceptat în Sibiu, în comunitate?
A.P: Ca un paradox, logodnica mea e ardeleancă, e din Sighișoara, și avem dueluri verbale, eu cu Banatul meu, ea cu Ardealul, și d efiecare dată îmi dă peste nas spunându-mi <>, având în vedere faptul că am fost la Brașov, la Turda, acum la Sibiu. <>, cu asta îmi închide gura, ca să zic așa. Da, cred că am fost acceptat, îmi lac foarte mult ardelenii, îmi place foarte mult partea aceasta de țară, și în Special Sibiul. Este un oraș minunat.

Rep.: V-ați accidentat la 28 de ani?
A.P: M-am accidentat prima dată la 25 de ani, atunci a fost începutul sfârșitului, ca să zic așa. Știți cum se spune: Soarta îți ia pe de-o parte și-ți dă pe alta. Aveam 25 de ani, jucam la Reșița, eram în putere, jucam în Liga I. La vârsta aceea, 25 de ani, am strâns vreo 70 de jocuri în Liga I, și cu alea am și rămas. La 28 de ani am renunțat definitiv la fotbal și mi-am început cariera de antrenor. Timpuriu, dar dacă mă uit în urmă, nu regret pasul făcut pentru că la un nivel foarte mare nu cred că aș mai fi utut juca, nu cred că mai făceam față din cauza piciorului accidentat, și atunci, nu regret nimic, pentru că am ajuns astăzi unde sunt și am ajuns prin fotbal. Fotbalului îi datorez totul!

Rep.: Ce face antrenorul Pelici în timpul liber, când nu antrenează?
A.P: Se gândește cum să antreneze! Merge acasă, am o bunicăpe care o iubesc foarte mult, și care m-a crescut de când eram mic. Profit de momentele libere pentru a mă duce să o văd, să am grijă de ea. Mama mea, din păcate, nu mai este, iar bunica și tatăl meu sunt singurii care mi-au mai rămas. Timpul îl petrec cu familia, atât cât pot. Dar, în același timp, v-am spus, mă gândesc cum să antrenez.

CSU Voința Sibiu, antrenată de Alexandru Pelici, a readus fotbalul în casele și în inimile sibienilor, alimentând mândria de a fi sibian. Dar, aventura echipei în Liga I este abia la început, iar aceasta are nevoie, pentru a ține piept adversarelor, de fiecare sibian în parte.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi